MIGRATOARELE VISE

 

din cuptoarele zilei visele ies în tranşe unice
unora li se văd maţele prin hublourile închise a vreme rea
cuvintele se caţără pe mine s-ajungă pervazul cerului
să culeagă din zboruri păsările speranţei
cuibul inimii deschide genunea lacrimei să dospească altă cocă

în runele spaţiului
rozul din şoselele pupilelor mele  demult a fost pângărit

atâtea idealuri răpuse şi îngenuncheri rebele sau smerite
mi-au prăfuit arterele

zidită între braţe rotesc allegro cosmogonii
pe care visele mele sunt prea răscoapte  să le mai recunoască
e prea albastru codul numeric al iubirii încărcat de azur
să mai asorteze sângeriul gândului


braţele mele se deschid ca niște ruine impudice
albastre ca cerul ce dansează pe ele
paşi de iele nebune cutremură somnolențele apoi se transformă

în aripi şi deşiră-n penaj infinituri travestite-n văzduhuri
în plasma cuptoarelor se scriu poveşti
pe care doar miracolul le poate descifra


visele

ca nişte păsări călătoare colorează cu zboruri măiastre
cerul inimii mele
până începe să cânte

se crapă în atriu cu zori  de rodii celeste

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe August 22, 2012 la 11:27pm

Lumea există acum doar datorită puterii de a visa a omului! Doar această putere miraculoasă ne ţine în spaţiu acesta ca un uter al universului! Deci să visăm visul Demiurgului! Ai certitudinea de-a afirma că nu cumva celălalt este visul iar ceea ce facem noi, visătorii nebuni ai lumii acesteia sunt adevărata realitate?Să visăm deci visul de frumuseţe al lumii! Neîncetat, de nestăvilit!  Cu drag, Mari Ela

Comentariu publicat de chindea maria elena pe August 22, 2012 la 11:13pm

Luminişu-i mare Ioane! Te invita-i la păscut împreună de metafore când m-ameninţa-şi cu nu-ş ce dicţionar de metafore!  Deşi mie mi se păru că ne mai întâlnirăm pe coclauri...Da mă rog, dacă vrei să fi băiet discret, tac...Da nu crez că ai de ce te văita....Trimit la pachet cu adresa pe spate locul de rechiziţionare a materiei prime, via ograda Tatălui!...Cu drag, Maria Elena

Comentariu publicat de chindea maria elena pe August 22, 2012 la 10:56pm

Mulţumesc Ella de apreciere!...Mi se păru mie că mă şi întâlnii cu aripa visării domniei sale pe oareşcare ceruri violete...Cu drag, Maria Elena

Comentariu publicat de chindea maria elena pe August 22, 2012 la 10:52pm

Aşa este, da Coza! Asta pentru că am descoperit că adevărata noastră identitate este cea de lumină! Indiferent ce credem sau nu...suntem lumină din lumina divină! Deci o să ne-nvârtim în jurul cozii până o să ne asumăm aceasta - şi o să ne-o şi manifestăm! Cu drag, Maria Elena

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 22, 2012 la 8:52pm

Viaţa, lumea este cuprinsă de vise, atrasă de vise. Visezi când eşti fericit dar şi cânt te izbeşti de realitatea crudă, total diferită de vis uneori, neanticipată şi acţionăm dintr-o pornire ancestrală, devenită instinct.

Însă cu puterea ta de a visa Mari Ela, nu ne putem pune şi nici cu forţa de a le transforma în şuvoie de versuri.

Poemul este unul cald, profund şi plin de vibraţii.

Am citit cu deosebită admiraţie, Sofy!

Comentariu publicat de Mihaela Maria Grecu pe August 22, 2012 la 4:21pm

  ,,  visele ca nişte păsări călătoare colorează cu zboruri măiastre
cerul inimii mele
până începe să cânte"

Magice migraţii!

Ella, cu admiraţie şi drag

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 22, 2012 la 3:43pm

lacrimei > lacrimii 

Întotdeauna poemele tale sunt luminoase, chiar dacă lumina vine de la plasma cuptoarelor

Îmbrăţişez cu drag,

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a lui Corneliu Neagu
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a lui Corneliu Neagu
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când brațele-mpletesc nopți alb a lui Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Solstiţiu cu miros de tei a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Stanescu Valentin pe Facebook
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 14 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor