Miere stâncoasă

[gina zaharia]

Eram un licurici în ochii întunericului, lumina parcă intrase într-un sac,

cineva țesea de zor, mai auzisem acel zgomot în grota

din care curgea miere stâncoasă,

din când în când mă agățam de un fir,

mi se părea prea mult negru pe pânza aceea, îl coloram albastru,

îl ascundeam într-un loc mai sigur, dar mi-l furau

niște păsări grozave,

auzisem că au de gând să-mi sugrume răsăritul,

ce-o fi o fi, am zis, și am fugit.

 

Am fugit de nămolul în care se scălda aurul, am fugit de tropotul

cailor de lemn,

de frontul care înghițise atâta dragoste,

de canioanele care tăiau calea bucuriilor mele, cărora trebuia

să le dau vamă,

de omul care-și zidise casa pe un loc nisipos,

de tornada care-mi ducea surâsul pe mare.

 

Când a venit circul atinsesem depărtările,

m-am uitat peste umăr și am văzut dansul prin flăcări,

m-aș fi întors cu o fântână de mână, ca la un incendiu aplaudat de nebuni,

dar în pieptul meu se stingeau sunete arse,

sunt salvată, mi-am zis, și am desenat un deșert

în care mi-am răsădit inima.

[Chris]

frumos Gina, tropotul cailor de lemn s-a auzit până aici... :))