mi-s brațele pline de lipsa ta

[Vasilisia Lazăr]

bărbații care nu m-au iubit mi-au dăruit o singurătate

cei care m-au iubit și-au plecat mi-au dăruit o singurătate și mai mare

port anii a tot ce mă desparte de tine

zilele inutile nopțile când nu ești și care așteaptă să fie uitate

toată risipa aceea de viață

când aerul devine irespirabil de teama golului

că-mi aparții și parcă nu

 

te scriu mă scrii

ne prindem în cuvinte moartea și viața

ciudat cum literele parcurg spațiul nevăzut dintre cele două puncte

poezia nu mai pare a fi terapia perfectă

care m-ar ajuta să te am în câteva cuvinte

ceva nescris până la capăt rămâne mereu

 

apa nopții se scurge în dâre mici

așteptarea e camera rece din care nu pot evada

visez mult și m-aș muta acolo

într-o țară îndepărtată

unde nu se știe dacă vom ajunge vreodată

și unde tu îmi ridici igluuri

 

ne-am întâlnit atât de târziu

încât nimeni nu m-ar condamna dacă aș muri îmbrățișându-te

[Nikol MerBreM]

Tare mult mi-a plăcut acest poem, Vasilisia, unul în care feminitatea și iubirea respiră prin toți porii, în pofida tuturor temerilor, împotriva tuturor lipsurilor ori distanțelor. Rezonez cu trăirile din acest poem până acolo încât parcă mi-ar fi rescrise propriile stări, dovadă că facem parte, toate, din universalul feminin, dispus mereu la iubire și sacrificiu, la renunțare de sine și dăruire totală. Uneori ,,împăratul e gol", alteori e minunat, dar nu ne este fizic ori emoțional accesibil și rar de tot, e personaj în povestea în care totul se întâmplă cu rost, pentru a rotunji iubirea. Dar ce mai contează că ,,brațele sunt pline de lipsa" unui iubit inaccesibil pe deplin, când iubirea pe care o simțim ne face izvor și vulcan, ce mai contează, când în urma iubirii rămân lacrimi lirice ca aceasta?  Poate că ceea ce ne datorăm totuși nouă însene este singura iubire în care încă nu știm a iubi, iubirea de sine. Dacă am fi conștiente de puterea și frumusețea iubirii noastre pentru ceilalți, nu ne-am mai ascunde după false scuturi ce ne cresc în carne până la uitarea de sine ori până la topirea în ființa celui iubit, ci pur și simplu am celebra viața și iubirea cântând. Și cred că acest poem face și asta, cumva, chiar și cu brațele pline de lipsa celui iubit, eul liric revarsă plenar iubire, indiferent de cât de neîmplinită e aceasta, asumându-se, fiind! Un poem autentic, căruia nu-i lipsește nimic, un poem de stare cu o tensiune lirică bine dozată!
,,visez mult și m-aș muta acolo/într-o țară îndepărtată/unde nu se știe dacă vom ajunge vreodată/și unde tu îmi ridici igluuri" - am intrat în atmosferă!

Drag,
Nikol

[chindea maria elena]

Din haos întrupăm lumina și-n el ne decantăm îndumnezeirile și le dăm portanță în dimensiunea efemerului! Îmi plac scrierile tale curcubeice pe pergamentul sufletului, Lisia!

[Mick Lorem]

Simt o durere nemărginită ascunsă în aceste versuri, o iubire pură scăpată în brațele disperării. Îmi par foarte dificile asemenea poeme, nu din postura de cititor, ci din postura autorului  (e o faptă eroică dizolvarea rațiunii prin asemenea trăiri și transformarea lor într-o artă!). Am citit cu deosebită plăcere. Vă mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Augusta! Îmbrățișări!

[Chris]

superb!

[Vasilisia Lazăr]

Mă bucură mult aprecierea ta, Mihaela! Îți mulțumesc cu drag!

[Mihaela Popa]

o poezie de dragoste modernă, o vibrație aparte, un tonus nou, nerv, trăire, absolut magic

felicitări, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc din inimă, Gina, pentru apreciere! Cu mare drag!

[gina zaharia]

Superb poem! Superb!

[Vasilisia Lazăr]

Ca întotdeauna, onorată de aprecierea dumneavoastră, maestre Valeriu Anghel! Considerație!