Lume nouă

[Monica Pester]

Se-ațin Bucegii de mână

În iureșul vremilor noi

Cordoane de nori se adună

Să-și scuture brazii-napoi

Se-ntorc vijelii de la soare,

Se‐nchide văzduhul curat

Pierdută-i și ultima boare,

Pământul respiră-ncruntat.

Cresc florile mari, de cucută

În rodul poienii cea dulce,

Și-n stranie jale tăcută 

Stejarii încep să se culce.

E-o lume întoarsă din drum

De-o karmă ce n-o recunoaște

E ceață, e smog, ba e fum

Și nu știu din ce vom renaște.

Suntem, deși lent, alungați

Spre margini, departe de noi

Cu umbre de vină lăsați 

Să n-avem nici aer, nici ploi.

Absenți, orizont căutăm 

Dar pașii ne sunt sabotați

Păpuși refuzate-n salon

Și-n insula vieții-aruncați.

[Vasilisia Lazăr]

E foarte bine acum, cu excepția acestui vers: Păpuși respinse-n salon, care e mai scurt. Acolo unde ai „păpuși”, trebuie un cuvânt din trei silabe. 

Sau poți zice:

Și suntem păpuși de salon
În insula vieții-aruncați.

[Monica Pester]

Mulțumesc din toată inima, Lisia, Poete, dle Katin !

Primesc la fel, din toată inima, îndrumările voastre !

[Mihai Katin]

E ceață, e smog, ba e fum

Și nu știu din ce vom renaște.    poate  din  memoria  timpului,poate din  acea  inspireatie  divina  ce  ne  poarta  intre  granitele  Raiului  si  ale  infernului....

[petrut dan]

La strofa a patra ultimul vers mi se pare mai bine '' Și nu știu din ce vom renaște'', dar tu ești autorul, mie doar îmi pare mai bine așa, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Și nu mai e nici o boare,

Ordinea nouă strămută

În zadar orizont căutăm 

Suntem păpuși de salon

Aceste versuri încă suferă. Sunt și mai scurte, dar și accentul cade rău.

[Monica Pester]

Am refăcut, am revenit. Sper să nu fie cu supărare.

Mulțumesc, Lisia!

[Monica Pester]

Lisia, ai perfecta dreptate! Imperfecțiunile sunt mai mult decât evidente. Voi șterge postarea și o voi prelucra. O voi rèpune candna va mulțumi și pe mine. Recunosc, m-a împins mai mult ideea...

Îți mulțumesc frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Ar fi o poezie bunișoară, dacă nu ar avea atâtea ruperi de ritm. Mi-a plăcut mult a patra strofă.

Se-ațin Bucegii de mână

În iureșul vremilor noi

Culoare de nori își adună

Și-și scutură brazii-napoi

Pornesc vijelii dinspre soare

Tremură văzduhul iernat

Măcar să dea câte-o boare

Să-mprăștie ce-a adunat.

Se-ncumetă valea să urce,

Ordinea nouă-o strămută

Stejarii, încet să se culce

În stranie jale tăcută.

E-o lume întoarsă din drum

De-o karmă ce n-o recunoaște

E ceață, e smog, ba e fum

Și nu știu din ce ne vom naște

Suntem, încă lent, amendați

Să dăm ce‐avem mai de soi

În umbră suntem uitați,

Nici Soare n-avem și nici ploi.

Cu voci răzlețe urlăm

Când pașii ne sunt sabotați

Numai atunci când cărăm

Rămânem furnicilor frați.