Liniște marină

[Laura H.]

Hai să uităm de nopțile cu glezna frântă

ce ne-au șchiopătat un timp în palmă.

 

Să ascultăm culorile înlănțuindu-se într-un poem

însetat de infinituri ascunse în fire de nisip.

 

Să rătăcim sub cerul acesta indecis.

Privește-l:

Uneori se dezbracă de raze sparte de coșul lumii,

pierdute în labirinturi transparente.

Alteori își așează curcubeul pe umeri

și-și mână convoiul ploilor spre un alt fel de ținuturi.

 

Să fim două mări îndrăgostite,

să sculptăm din valuri portative albastre

pe care să înlănțuim în joacă

notele acestei dimineți ce sună a cântec.

 

Deasupra noastră, lumina să-și răsfire degetele,

să lase să se prelingă franjurii soarelui

peste umerii mei dezgoliți,

acoperiți doar de buzele tale.

 

Liniștea să deschidă ferestre

către veșnicia din noi.

 

Hai să uităm că sunt umbre pe cer.

Să strângem provizii de timp

pentru un alt fel de mâine.