Îi trec cocorii, toamnei, peste frunte,
Cu zbor adânc prin cețuri de argint.
Îi smulge dimineții un alint,
Când urcă-n pribegii, spre cer, un munte.
Aprinde vântul sângele-n podgorii,
Iar boaba tămâiosului gurgui
Primește rotocoale pe pistrui
Și râde către lume din toți porii.
Mai cântă, încă,-a verde tot pământul,
Sub trupul greu al pomului cu rod,
Ce-mprăștie miresme dulci în glod,
Când mâini de ploi îi scutură veșmântul.
Secundele aleagă către mâine,
Ca limpedea răcoare de izvor.
În nesfârșitul șipot curgător,
Un anotimp miroase, cald, a pâine.
Adaugă un comentariu
Doamnă Floare, cu drag de vizită, vă mulțumesc pentru cuvinte!
Doamnă Mioara Manoilă, calde mulțumiri! Mă înclin!
Dan, am mai scris câte ceva între timp, nimic semnificativ, dar suficient pentru a nu-mi pierde îndemânarea. Din motive obiective, va trebui să răresc poezia și, evident, trecerile pe aici. Mă bucură prezența ta, cu generozitatea caracteristică și vorbele meșteșugite! Îți mulțumesc! Zi minunată să ai!
Bună dimineață, chiar dacă a trecut ceva timp, observ că nu ți-ai pierdut nici îndemânarea nici plăcerea de a scrie, dimpotrivă, Manuela!) Îmi place pastelul tău, așa, pregătit cu migală și imagini încântătoare, un vin care stă să dea în fiert să aducă o stare de bine și să înveselească ''din toți porii'' mai ales, că l-ai făcut potrivit de metafore și potrivit de lung, exact cât trebuie ca să îl citești cu plăcere și să îți placă! Finalul pe gustul tuturor cu mirosul de pâine caldă nu ai cum să nu mulțumești pe oricine! Dar cred că știi și tu foarte bine!)
Cu drag!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE