la cină

[gina zaharia]

stăteai cu mine la masă

îmi povesteai cum un negustor a pierdut aurul la ruletă

că o ghicitoare ți-a lăudat palmele

atât am reținut

apoi te-ai îmbătat și mi-ai trântit paharul în ochi

toamnă

am crezut că a venit cutremurul peste noi

m-am repezit să te iau în brațe

dar tu urlai

aveai sânge pe față și îmi spuneai să te las

noaptea aceea a fost ca o fiară

dimineața rănile se răsfățau pe trupul tău

răni adânci

mi-ai zis că ți-e frig ți-am dat cămașa mea și o cană cu ceai

în depărtare dansau ierni se bucurau că mă vor înghiți

le-am făcut semn să se ducă

mai aveam ceva dintr-un tablou

în care am intrat împreună

astăzi te-am invitat iarăși la cină

[gina zaharia]

Da, Ana, un pic mai răzvrătită! :)

Cu mulțumiri,

[Ana Ardeleanu]

O toamnă altfel, spun şi eu, o toamnă a rănilor interioare, dureros de frumoasă...

[gina zaharia]

Da, Sofy, am privit altfel toamna! Asta din fața tabloului, că odată ce am intrat...

Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Ce frumos!... Cât de impresionant!... O toamnă altfel, o toamnă trecută prin crezul liric al poetei și prin trăirile sale interioare. Trăire exuberantă, cu deznodământul din ultimul vers prins într-un romantism mult sensibilizator.

Adorație, Gina!

Sofy