Undeva, când două clipe poposeau la o şuetă,
Te-au vorbit, iubito dragă, socotindu-te cochetă;
Eu, trecând pe lângă ele, trebuie să recunosc
Că m-am lăudat cu tine - şi le-am spus că te cunosc!
Au rămas puţin uimite de curajul nefiresc
Care fără vorbe spune despre cine le vorbesc;
Şi atente la detalii, m-au privit de jos în sus,
Da-n tăcerea pătimaşă am spus tot ce-aveam de spus.
Am schimbat apoi o vorbă, de-un răgaz - cum bine ştii!
Însă cele două clipe mi-au răpit întreaga zi,
Fiecare dimensiune te admiră şi te vrea -
Una chiar în astă seară, alta mâine, la cafea!
Adaugă un comentariu
Versuri relaxante. O plăcere! Daaa, „dimensiune” încurcă lucrurile. :)
Savuroasă cafea! :)
dimensiune e greu digerabil, v11.
Veselă.
da Coza
Drăguț!
aşa e!
Și eu zic tot simpatic și distractiv. Versuri vesele, care știu să-și spună oful inimii.
Semnul mirării de la sfârșit face bine, că exprimă sentimentul imperativ al inimii, dar din titlu scoate-l. Nu stă bine acolo.
Am citit cu plăcere.
Sofy
mă bucur
Simpatic, simplu. Am citit
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE