Lângă troița lăcrimând de vreme

[gabriel cristea]

Miroase-a poale-n brâu și a colaci

Dinspre biserica cu turle strâmbe;

Sub triste ploi și prin sfioșii maci

Se-ntrec împielițații-n surde tumbe. 

Un câine schilodit s-a pripășit

Lângă troița putrezind de vreme;

Privirea lui e piatră de granit 

- De oameni, nu de fulgere se teme! 

Așteaptă în zadar un semn divin, 

Când trec enoriași cu coșuri pline, 

Încearc-o frunză-amară de pelin, 

Căci cin' să-i dea un colț de pâine, cine? 

Bătut a fost de oameni și de sat, 

C-a îndrăznit să fure din hambare

Câte-o ciozvârtă de porumb uscat, 

Să-i dea înfometării alinare. 

Și-acum mai simte lanțul - un jungher

Ce-i răscolește prin grumaz otravă;

Și nepăsarea-l doare ca un fier;

,,Pomana nu se-mparte la o javră!" 

E numai os și piele, și-i murind, 

Un câine ce-a fost lup prin vis de frunză;

În ochii lui  creștinii își aprind

Lumina-ngălbenită și difuză. 

Ca lumânarea pentru morți și vii

S-a stins ușor, dar parcă încă geme;

Se zbat în vânt nălucile surii

Lângă troița lăcrimând de vreme. 

[gina zaharia]

Foarte frumos, Gabriel! Câinele de oameni se teme, și nu de fulgere!

Prețuire!

[gabriel cristea]

Domnule Gheorghe Pârlea, onorat de apreciere! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Rădița Râpeanu, de apreciere! 

[Gheorghe Pârlea]

...Un tablou trist. Îl văd plăsmuit și pe pânză. Sunteți solidar cu nefericitul prieten al omului, răsplătit pentru fidelitate cu... viața de câine. Desigur, interpretez poemul și în cheia parabolei, întrevăzând victima și în celălalt aparținător al regnului - omul. Cu admirație! 

[Rădița Răpeanu]

Dureros, duios și în rest... poezie...