Jarul timpului vândut

[chindea maria elena]

*poveste de groază*

 

 

miezul nopții deșiră ca o rutină împotriva mea
povești de groază
despre amorțirea lumii nu se vorbește
e greu de articulat silaba astringentă de adevăr
călătoria în jurul lumii
cât se cuprinde ce-ți refuză deocamdată semnătura
devine un spectacol de varieteu pentru copii oligofreni
blândețea a ieșit de mult din topul atingerilor
doar violența desface pistil în antecamera spațiului
furtuna deznoadă
vibrație mai credibilă ieșirea din somnolență
tobele de flăcări care țin ritmul clipirilor de pleoapă
metamorfoza în aripi de neant
întrebările pe care nu le pun clipei care-mi strivește coastele
totul doare surd chiar sub anestezia unui timp
ce pare că nu-mi recunoaște respirația
jetul de artificii scorojește epiderma veșniciei

tiparnița destinului folosește sângele nostru plin de toxine uneori
cerurile mai sunt și invadate de nori
printre care e greu să-ți pictezi albastrul de neșters

nu vreau credite pentru sufletele ieșite pe cauțiune
au misiunea lor precisă
liberă de greșeli și de victorii facile am ales să dinamitez
punțile de evacuare
de pe rug nu se coboară cu ascensorul
înălțarea rămâne opțiunea finală după ce ți-ai mistuit
toate fugile din piroane
temnițele umbrei deschid grilajul pupilei atât cât trebuie
după ce ochiul interior tastează parola corectă
vom putea vorbi
despre cenușiul ce-nghite ca un căpcăun culoarea
din forme și de alienare
asupra undei de șoc a cuvântului ce se fărâmițează până împrăfoșează gâtlejul
merită meditat îndelung
ca și la efervescența morților sărace

revolte fără nume mi se-nfig sub unghii
mai adânc n-am avut șansa pe diagonala cerului să-mi scrijelesc
numele

povestea cu spaime urcă-n talazuri
și mă-nţelenește cu șerpi de flăcări până la genunchi
până și dincolo de mijloc
până la gura topită în țipăt și din burtă de haos
plâng mărul ce nu mai apucă să coacă în mine grădini cu îngeri
golgotele
nu mai au pentru ce-și răsfira magiile

iar eu
prăbușită în hotarul damascului sângerez fără speranță
din toți ochii
peste solzii abisului

 

 

[Nădejde Angelina]

Admiraţie!

[Ion Lazăr da Coza]

Discurs amplu, liric, despre neputința (și încercările) eului!

da Coza

[Valeria Merca]

...

''plâng mărul ce nu mai apucă să coacă în mine grădini cu îngeri
golgotele
nu mai au pentru ce-şi răsfira magiile''...

Aceeasi admiraţie, Gerra!

[Sofia Sincă]

Spectacolul trist al lumii cu imperfecțiunile lui și cu setea de revoltă. Însă destinele sunt scrise, ca și penitențele, și, acolo unde a început lumea, după ce piatra se rotunjește, tot acolo se va sfârși. Nimic nu ne mai poate salva, în ideea văzută de poetă, larg construită și explicit și liric. Trebuie să conştientizăm că există, lucruri care transcend mizeria umană pe care noi le-am format și vom deveni propriile noastre victime.

varieteu - variete

Am citit și am admirat forța lirică,

Sofy