Ion Lazăr da Coza, in memoriam – trei ani de la trecerea în neființă

[Vasilisia Lazăr]

Astăzi, 15 februarie 2023, se împlinesc 3 ani de când scriitorul Ion Lazãr da Coza, soțul meu, cofondator al acestui site, a plecat în lumea fără de durere și dor. Să-ți fie eternitatea ușoară, Ioane, că tare nu ți-ai mai dorit-o! 

Voi posta, in memoriam, câteva dintre poeziile scrise de el atunci când a simțit că marea trecere se apropie, poezii pe care le-am publicat postum în cartea „Ieșirea din labirint”.

.

.

Placebo

.

mă doare Doamne

mă doare unghia mare

de la piciorul stâng...

oh Milostivule

abia am deschis gura către

Tine şi durerea de la unghia mare

ca prin minune

a dispărut

acum... acum mă doare tot degetul

Doamneee degetul meu Doamne

mda

degetul e ca un nou-născut pe lângă

întreg piciorul din praf de puşcă

aprins

dar ce e praful de puşcă vizavi de

bomba cu hidrogen din lombosciatica

mea scumpă?

mă doare...

nu Doamne

viaţa nu mă doare absolut deloc

.

.

Amforă

.

Trupul meu e o amforă

Încă nearsă

Şi preamăresc somnul când

– Doamne, ce bine e – mă fac moină

Fără relief, fără

Nici o dorinţă de certitudine

Că exist.

Nostalgia mă mai încearcă atunci

Când visez

Căci visele-mi sunt grele ca nişte munţi

Pe care trebuie

Să-i duc în spate

Eu – o amforă

Încă nearsă...

.

.

Înserări

.

Înserările trec printre dinţii strânşi ai vântului

de parcă vântul ar trece printre dinţii strânşi ai înserării

şi aduc cu ele (arar întâlnind parazăpezi) ninsori sterile

de pe orizontul necropsiei visurilor.

Bălţi imense de sânge închegat

năclăiesc bocancii, făcând

mersul tot mai greu, tot mai greu. Corbi,

stoluri de corbi mă hărţuiesc într-un sufocant coşmar

pe un bărăgan nesfârşit, pustiit de

gerul uscat, statornic, distructiv –

vor piele, vor oase, vor viscere,

vor creier...

Mâncaţi sânge

mâncaţi sânge

Merg

merg

Eu vă hrănesc

eu vă hrănesc

.

.

Înfrângeri

.

Înnobilat mi-e blazonul

ce-l las în paragină!

Acceptate sau nu,

din ceţuri în disipare,

ştiute-s doar de tristeţi

cicatricele de pe trupu-mi.

Genunchiul julit,

palmele rănite,

găvanul din tâmpla dreaptă,

obrazul desfigurat

– hrană pentru viermi ori cenuşă –

sunt dovezi c-am avut înfrângeri –

monede cu care mi-am plătit victoriile!

.

.

Pact

.

Mi-ai dat

o viaţă

atât de scurtă

şi-am făcut atât de multe

chiar cu

sabia lui Damocles

deasupra stresatului meu

cap încât

şi Tu Te minunezi

(câteodată)

de-oi ajunge la Sânu-Ţi

şi viaţă veşnică de voi avea

(o viaţă fără sfârşit!)

n-o să fac nimic

pentru că o să am

tot timpul

pe care-L ţii Tu

la degetul mic

să fac ceva

.

.

Eseu

.

M-am născut

Te-ai născut

Ne-am născut

Şi ce-i cu asta?

Mor – mi se-ntâmplă numai mie!

.

.

Social

.

îmi las

prin scrinuri

prin sicrie

visurile speranţele utopiile sociale

precum o cocotă îşi

lasă

mărgelele şi sulimenelile

când îşi descoperă

prea adâncile-i riduri

la ce ar mai trebui farduri

când trăim un veac ciudat

în care şi diavolul îşi face cruce

.

.

Duminicală

.

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung –

un bocet...

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung –

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat clopote.

E duminică?

Bat pentru mine?

...Sunt trist, iubito, sau

poate că sunt mort.

.

.

Frig

.

a dat peste mine

frigul de taiga.

– oricum, nu credeam că am atât de mult de trăit! –

miroase corola topită de ger, iubito,

şi renaşte-mă!

prea sfioasă, mama n-a cerut nimic de la ursite;

nici bănuţi de argint nu cred c-a avut

să le răsplătească deranjul.

renaşte-mă!

ia din zestrea ta trei arginţi

şi răscumpără-mă,

apoi vinde-mă chiar taigalei!

.

.

Doinită

.

am trimis poezia

ca pe un glonţ rectiliniu cu azimutul

bine stabilit

nu mă aşteptaţi, nu ştiu dacă o să ajung

nu ştiţi dacă o să ajungă...

o să mă aşez puţin la umbra

arinilor cu frunza

cerată şi amară

din care mănâncă lăcrimând

ciute

să-şi facă laptele

pelin

când trebuie să înţarce puii

nu mă aşteptaţi, nu ştiţi dacă o să ajung

nu ştiu dacă o să ajungă

multe-s cărările...

de vă va fi dor

sau prin codrii de-apus

boncăluit stingher de cerb

s-ar auzi

opriţi-vă o clipă

şi striviţi între degete

frunza de arin

poposită pe umărul vostru

.

.

Mulțumesc, Lucian Dumbravă, pentru acest moment copleșitor!

.

[gina zaharia]

de vă va fi dor

sau prin codrii de-apus

boncăluit stingher de cerb

s-ar auzi

opriţi-vă o clipă

şi striviţi între degete

frunza de arin

poposită pe umărul vostru

Plâng, Lisia! Nu pot să cred că a plecat de tot. Și ce premoniții! Și nici tu, îngerul lui, n-ai știut... Și au trecut trei ani! Timpul i-a făcut aripi, uitarea nu are cum. Prin tot ceea ce a lăsat aici, pe pământ, e nemuritor! Liniștit să-i fie cugetul, pe veci! Luminosă să-i fie casa! Cât despre interpretarea dlui Lucian Dumbravă - adâncește tristețea. 

Neșterse filele amintirii!