insula mea albastră

[Nuta Craciun]

    

  știam că trișezi când vorbeai
despre adevăr sau despre iubire
respiram cu nesaț aerul tău nepăsător
simțeam cum bătea miezul nopții în inima mea

fericirea e doar un prieten imaginar
știu că le datorez mult celor pe care nu-i pot iubi
dar tu erai mai frumos decât toate pozele tale
de la picior la inimă de la ceasul din turn
la ceasul din piept

îi povestesc toate astea femeii din alt anotimp
tânjesc după tinerețea ei
după nopțile care încă mai păstrează
urma acelui țipăt de plăcere

dar tot mai sper să se întâmple
cu adevărat ceva
pe insula mea albastră ca o floare de in

[Nuta Craciun]

  

   Valeria Merca, Vasilisia Lazăr, Chris, va multumesc mult pentru frumoasele semne de trecere! Da, ne reinventăm mereu cu iluzia aceea specifica femeii care simte ca totul îi trece prin inima, ca nu o poate invinge  monotonia, zilele acelea in care ceasul isi bate  pasul pe loc. Si atunci sondeaza prin suflet dupa emotii pierdute.  

[Nuta Craciun]

   

  Ada Nemescu , am inceput textul de la un joc, de fapt de la un monolog cu eul meu  de ieri si l-am continuat pentru ca mi-a placut sa descopar ca nu mai era nici urma de lacrimi in ochii femeii de azi, ba exista acolo o speranta vie, albastra ca floarea de in. Multumesc frumos, aceeasi admiratie!  

[Nuta Craciun]

   

Sofia Sincă, da, ai dreptate cu verbele la imperfect, cred ca pot schimba măcar  unul dintre ele. Multumesc de semnul tau! 

[Chris]

intotdeauna speram la ceva

foarte frumos,

simțeam cum bătea miezul nopții în inima mea - mi-a placut in mod deosebit

[Vasilisia Lazăr]

Mie mi-a plăcut tare mult. Sensibilitate și lirism cât încape. 

[Valeria Merca]

Plăcută automeditație / reculegere/ reinventare într-un text ingenios construit.

Cu plăcerea lecturii.

[Ada Nemescu]

Înțeleaptă dedublare a femeii, cea de atunci, cea de azi, un dialog între inimi  - aproape că se aud bătăi - în lan de in albastru...  aDa nemescu admirativ

[Sofia Sincă]

Trecerea prin timp naște simboluri nostalgice, amintiri scânteietoare, plăcerea de a construi cuvinte. Dorință în speranța unui pod, legătură între lumi şi regăsirea de sine.

știam că trișai când vorbeai - aș avea un amendament: toate verbele la imperfect, și așa sunt cam multe într-un vers, nu prea dau bine.

Însă nu m-a împiedicat să citesc cu plăcere,

Sofi