nu acum

[Nuta Craciun]

  

în altă horă care înnoptează lumina dintre mână și inimă
în altă noapte albă și rece care îmi umple locul gol
dintre coaste
sufletul meu copil desculț cu istoria lui
cu bucuria lui de a merge iar de mână cu mama
din poveste în poveste din vis în vis

nu aici
în altă viață se va întâmpla poate minunea
când îmi vei ghici gândul și el te va recunoaște

e prea târziu
în mine se moare mereu de sărbători
un pumn de tristețe îmi astupă lumina zilei

vertical cade umbra
peste tinerețea mea moartă cu zile
în această după amiază infinită

[Nuta Craciun]

Va mulțumesc, Valeria și Sofia, e un poem de stare, credeam ca sună patetic versul asta cu "tinerețea mea moarta cu zile", chiar ma gândeam sa intervin acolo, dar dacă nu mi l-ați sesizat, cred ca o să-l las asa.

Mulțumesc de urări, Valeria, multă sănătate și inspirație și ție!! 

[Sofia Sincă]

Interiorul eului liric în care se prelungește senzația de apăsare, singurătate, nostalgie. Retrospecție într-un prezent tern.

Am citit cu deosebită plăcere și am trăit aceste sentimente alături de tine.

Sofi

[Valeria Merca]

Am rezonat din plin. Nostalgia pentru timpul pe care nu-l mai putem recupera; clipele de înălțare revin iar și iar, resimțindu-le acut, mai ales în momentele importante din viața noastră. La mulți ani cu ocazia aniversării pe care ai sărbătorit-o de curând, Nuța!

(după-amiază)