noaptea când dormi
te privesc pe ascuns
am ocazia să-ți văd sufletul
cu ochiul liber
să-l simt ca pe o amprentă greu de îndepărtat
de pe orice suprafață
degetele mâinii cu care
mi-am cunoscut corpul întâia oară
străbat harta trupului tău
cu toate călătoriile pe care mi le-ai promis
doar tu îmi cunoști destinația
nimic nu mă face să mă simt mai tânără
precum lucrurile interzise
adorm cu gândul că
dragostea ta e cel mai frumos loc
în care aș fi putut ajunge
cu credința că n-am trăit până acum
decât pentru a te întâlni
și mâine e o zi îți șoptesc
voi fi tot aici
Adaugă un comentariu
Tu și Însemnele! Și mâine veți fi tot aici!) Minunat poem, senzorial în prima strofă unde poți să privești sufletul „cu ochiul liber”, puternică imagine, având în vedere că sufletul este energie și deci mai greu accesibil, dar ce nu face dragostea să se întâmple sau, invers, uite ce „paranormalități”) poate conferi atunci când își pune mintea cu vreunul/vreuna dintre noi, apoi „amprenta greu de îndepărtat” foarte poetică și sugestivă această sintagmă deosebit de vizuală; se știe că trebuie să te porți foarte atent cu ele, pentru că foarte ușor se pot pierde sau amesteca cu altele, un poem sensibil și etern feminin, scris cu ușurința pe care doar inspirația autentică și talentul o pot aduce la suprafață, un poem care nu are nevoie de nicio ambiguitate poetică sau cuvinte artificiale ori forțate pentru a se constitui ca într-un aranjament floral ce place, încântă de la prima lectură! O „insomnie” foarte reușită, my lady!)
''nimic nu mă face să mă simt mai tânără
precum lucrurile interzise''
Exact! Ce mult mi-a placut!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE