încă o toamnă...

[Vasilisia Lazăr]

nu-mi place toamna

miroase a străzi bolnave

și-a câini loviți de mașini

a iederă cățărându-se pe ziduri mucegăite

odată cu plecările

mi-aduce aminte de tot ce-am pierdut

dar mai ales de ziua 

în care am știut că mama

nu-mi va mai răspunde niciodată la telefon

 

nu-mi place toamna

și nici nu cred c-ar mai putea naște în mine idei

ori poezie

 

totuși îți scriu

așa cum o fac în fiecare seară de ceva vreme

și iarăși se face târziu și iar o să mă trezesc târziu

și n-am putere să-ți reproșez ceva

n-a mai rămas nimic din mine

cea dinainte de tine

 

și ce devreme se face târziu în viață într-adevăr

 

nu-mi place toamna

dar nici n-o urăsc

iubim amândoi însingurarea

și ploile care ne-amortizează diferențele

 

ia-mă în brațe și spune-mi o poveste

fă-mă să râd să uit de toamnă

apoi sărută-mă

cum știi tu să spui noapte bună

[petrut dan]

O atmosferă desprinsă din  boreal, dar care îndeamnă la citit în egală măsură cu dorința de a mai pune un lemn pe foc sau a-ți aprinde o țigară la gura de cafea, un poem ce poate acompania minunat momentele de introspecție ori de singurătate și care le poate și umple, ''nu-mi place toamna''- un laitmotiv ce punctează la impresia artistică oferind motivația de a continua scrierea și lectura în același timp, o inspirată alegere de a pune accentul pe acest vers ce-și are partea lui de obsesie și de ''vină'' în sprijinirea acestui poem aparent melancolic, dar plin de forță cu cât înaintezi și resimți presiunea crescând a unei mări foarte adânci, frumos, my lady, am citit cu plăcere și drag!)

[Mihai Katin]

totuși îți scriu

așa cum o fac în fiecare seară de ceva vreme

și iarăși se face târziu și iar o să mă trezesc târziu

și n-am putere să-ți reproșez ceva

n-a mai rămas nimic din mine

cea dinainte de tine    este   un  pasaj  sacru  al   poemului,mi-l  imaginez  rostit  si  atunci  mi-ar  fi   teama  de cat  de  imensa este   starea  de singuratate...

cu  toata  pretuirea mea!

[gabriel cristea]

Uneori, suferința eliberează din străfunduri cele mai frumoase poeme - precum un nufăr etalându-și frumosul, din nămol. 

[Ada Nemescu]

Puternică și sensibilă, deopotrivă, ești  Lisia!

Toamna ne oferă brațe aurii-arămii sau terne, liniștite, pentru sedimentarea sentimentelor, amintirilor...

Amestec hrănitor pentru zilele ce se vor naște...

Toamna noastră, caldă, ca un pântece roditor al pământului...

Omagiu toamnei, aDa