se scutură o primăvară peste noi

[Vasilisia Lazăr]

aveam o casă pustie și caldă

prin care vara trecea orbită de lumini

suportabile zile mergeau în vârful picioarelor

vorbind în șoaptă

nici durerea și nici plăcerea nu îndrăzneau să ridice glasul

 

nopți la rând îmi imaginam un film

în care-ți împachetam dragostea

și-n care te iubeam necontrolat

părăsind locul unde morala trăia comod

 

ceasurile torc umede în duminica aceasta

vorbim despre lucruri simple

lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată

casa mea e caldă și vie

câteva cărți deschise pe pat bijuterii uitate prin colțuri

două pisici torcăcioase și leneșe

și noi incredibili inventând lumea

 

încă un vers pe care nu ni-l poate lua nimeni

[petrut dan]

O primăvară pe care eu aș pune-o în legătură cu acea copilărie când aveam case calde, iar pustiul lor nu însemna altceva decât faptul că aveam tot ce ne doream cu excepția iubirii de care nu eram conștienți încă, precum și de faptul că lipsa ei semăna cu acel pustiu care nu te face să te usuci de sete, nu-ți trimite furtuni de nisip, ci doar te pune în așteptare, ca și cum iubirea are calendarul ei care nu vrea să te prindă nepregătit și de aceea întâi te anunță, te face conștient că în lipsa ei casa/viața, oricât de caldă și frumoasă ar fi, induce senzația de gol/pustiu pe care doar tu ca persoană îl poți umple, chiar dacă o faci iubind aproape ''necontrolat'', dar atât de frumos încât ''câteva cărți deschise pe pat bijuterii uitate prin colțuri două pisici torcăcioase și leneșe'' reprezintă viața în complexitatea ei, sinceră și dezarmantă, a cărei trecere prin viața personajului lasă urme fix așa cum îi vine, fără reguli sau lucruri artificiale, naturalețea ei și a dragostei mergând mână în mână, inventând o altă lume parcă, în care nimeni nu se poate atinge de versurile unui poem ce stă gata să rodească în mintea celui care citește, știe sau pur și simplu este de ajuns să-și dorească, my lady, cu drag!

[Dorina Cracană]

Absolut minunat!

[Gabriela Raucă]

Poezia ta este superbă, Vasilisia! Tu știi cât de adânc gravează versurile tale în sufletul meu. Admirație sinceră!

[Monica Pester]

Dragostea lucrează, dragostea inventează, dragostea strălucește și dă viață. Dragostea e un motor al vieții, în vers sau nu, care te întregește și îți schimbă locul, obiceiurile și sufletul.

Să iubim și să fim iubiți, un motto pe care l-aș scrie oriunde ar fi văzut de departe.

Or, asta, tu o faci cu prisosință, Lisia!