Îți amintești când surâdeam, vibrând pe sub arcușul magic,
Ne agățam de-un fir ascuns, desprins de asfințitul tragic,
Sau ne-mbătam cu flori de câmp și ne pierdeam de vechi regrete -
Parfum de maci pe-obrazul stâng, iar pe cel drept, de margarete?
Îți amintești? Ne strecuram pe a splendorii strâmtă ușă,
Mă scufundam în ochii tăi, ascunși sub bucla-ți jucăușă.
În orizontul meu tăcut, erai și cer, erai și mare,
Puteam să comprimăm în vis chiar cea mai mare depărtare.
Peste cuvinte mai cerneam, din când în când, câte-o tăcere,
Printre secunde se-nălțau fiorii unici de plăcere,
Ne întâlneam, doi muritori, timizi, cu timpul din răscruce,
Îi mai cerșeam încă-un minut în infinitul ce seduce.
Prin amăgiri, debusolați, ne rătăceam cu pași noptatici,
Refugiați, apoi, în noi, ratam un răsărit, apatici.
Azi încercăm, cu-același zel, să regăsim o amintire -
Voalată e în nori târzii, în scurta noastră pribegire...
Adaugă un comentariu
Dar atunci de ce mi-l arată silabisitorul din 2 silabe? http://ilr.ro/silabisitor/silabisitor.php?w=voalat
Voalată este din trei silabe! Nu te-ai înşelat! Accentul pică pe silaba a doua!
Așa e, Dragoș, ca de obicei, ai dreptate! :-) La pronunție, aveam senzația că voalată e din 3 silabe! Rectific imediat! Mulțumesc mult de intervenție și popas!
O poezie de dragoste! Uşoară, ca pentru o primăvară caldă!
E voalată-n nori târzii, în scurta noastră pribegire... Aici îţi propun:
Voalată e în nori târzii, în scurta noastră pribegire se rezolvă şi măsura şi ritmul!
La voalată accentul pică pe a doua silabă! Dacă pleci cu silabă neaccentuată la începutul versului, a doua silabă trebuie să fie accentuată!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE