Nu mai sunt păsările-n ramuri
s-au dus cu zborul lor spre zări,
zadarnic umbre-mi bat în geamuri
şi-mi pun atâtea întrebări.
Sunt tot mai singur printre clipe
când timpul păsările-mi fură,
şi zbor cu jumătăţi de-aripe
să-mbrac uitările-n armură.
Mă simt de parc-aş fi un aorecare
cu toate visele făcute scrum,
păstrând o vară-n fum de lumânare
şi-o veşnicie-n paşii fără drum.
Iubesc un vis ce n-o să mai dureze
pentru că zborul este la sfârşit,
şi-n pieptul meu începe să vibreze
tăcerea unui mac neînflorit!
Adaugă un comentariu
Ideea singurătăţii amestecată cu simţări profunde, cu visuri ce puteau fi realizate. Nostalgia se transformă într-un mesaj sumbru.
Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!
Îmi plac metaforele din poezia ta, Gheorghe Ungureanu.
da Coza
Primele două strofe sunt diferite de următoarele două în ce privește ritmul.
Plăcută.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE