are sufletul gri
şi flecuri metalice
(pentru aleile nepietruite
din oraşul iubirilor tomberon)
în fiecare dimineaţă
cu singurătatea la braţ
îşi bagă dezinvoltă
toate picioarele ei lungi
în albastru
şi numără
(din nou) gropile
din trecutul său şi de pe bulevard
până la metrou
se îngroapă cu mulţimea grăbită
spre nicăieri
să adune ochi lipitori de pulpe
(căprui verzi dar mai ales albaştri în ton)
uneori
câte un trup viril
rămâne târât de ochii de pe coapse
iar femeia cu pantofi albaştri surâde
îl lasă acolo toată ziua
izbit de scari
de semafoare
de copaci
doar noaptea
în patul ei
îl eliberează
(cu desfăcătorul de ochi)
şi îl lasă să o cutreiere
filantroapă
până dimineaţă
(nici unul încă nu a supravieţuit)
şi femeia cu pantofi albaştri
se încalţă din nou
să caute ochi
(prin metrou)
Adaugă un comentariu
Femeia cu pantofi albastri nu are sufletul gri...Ea seduce ochi goi şi este filantroapă.Aş numi-o artă.
Ooo! Ce frumos!
Misterioasa! Să n-o slăbești din ochi!:))
Prețuire, Adrian!
va multumesc, cu drag, mereu!
Femeia enigmă... cu cât mai misterioasă cu atât mai interesantă. Romantic, intim și fermecător ai transformat aici cotidianul în plăceri mărunte umane.
Am citit cu multă plăcere!
Sofy
Apreciez originalitatea.
da Coza
:)
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE