Eşti aici, la sfârşit de lacrimă
şi început de noi.
îmi desfaci nasturii
fiecărui gând,
dezbrăcându-mă de mine.
Mă contempli cu buzele
arse de aşteptare.
Mă guşti cu ochii,
din care a plâns neliniştea -
izvor de dor.
De pe genele necunoscutului
alunecă miracolul
de a te iubi repetat
nevăzut şi complicat,
articulată de emoţie.
Doar tu mă acorzi
cu predicatul clipei,
ne dă întâlnire cu inima
la prezent.
Mă atingi cu rouă de cuvinte
să crească-n mine
sămânţa de vis –
un mâine
pe care stă tolănit infinitul.
Îmi traversezi sufletul
fără semafor,
sufletul are culoarea
apropierii noastre
şi paşii tăi se aud în mine
ca un tropăit de viaţă
ce-mi spune:
– Mi-ai lipsit dintotdeauna!
Tăcerea mă strigă,
îi aud vocalele
fugite de pe portativul dragostei
să ne (în)cânte…
Acum tac să-ţi pot auzi ecoul...
Adaugă un comentariu
Nu pot să nu remarc patosul romantismului evocat din versuri, puritatea și forța din ele. E ca un strigăt de iubire... Probabil așa se naște eternitate în iubire.
Am citit cu plăcere,
Sofy
Frumos. Tăcerea - ca floare de preţ a iubirii. Un poem delicat, sensibil. (v 18 - ne dă întâlnire cu inima - ne dăm întâlnire cu inima ai vrut să scrii?)
drag,
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE