Era o seară-albastră

[Manuela Munteanu]

Era o seară-albastră,
cu vânt, cu nori, cu stele...
O seară-nmiresmată,
ca multe alte cele,
Ce-acoperă câmpia,
după ce ploi o scaldă,
Acolo unde vara
își crește pâinea caldă.

Bătutu-mi-a în poartă,
cu mult după chindie,
Un rătăcit străin.
Pe unde-i, nici nu știe.
Și îmi ceru pribeagul,
ce străbătuse noaptea,
O cofă, ochi cu apă,
să-și potolească setea.

I-am dat-o cu-ndurare
și cu bunăvoință,
Dar m-a privit sălbatic
și fără cuviință,
De parc-avea-n privire,
vârtejul din tumult,
Iar mâna lui, pe-a mea,
a zăbovit prea mult.

I-am spus: ,,Eu am bărbat.
Ia apa, bea și pleacă!"
A râs cu foc în ochi
și mi-a răspuns: ,,Ce dacă?"
,,Bărbatul meu e-un munte
cu brațe de oțel
Și inima-nsorită.
E bun. E cel mai cel.

Dar, de-și-aruncă mila,
e-un fulger în furtună.
De vrea, el te răsfiră
și tot el te adună".
Străinul chicotea,
cât eu priveam buimacă
Cum strânge-n palme cofa
și-mi spune iar: ,,Ce dacă?"

Atuncea m-am gândit
să-i pregătesc plecarea
Și l-am strigat pe Lupu,
să-nceapă vânătoarea.
Dar bietul câine, care
s-a furișat prin beznă,
În loc să îl alunge,
mi l-a-nhățat de gleznă.

,,Femeie, fii cu minte
și zi-i să stea oleacă!
Mă strânge și mă doare."
Iar eu i-am spus: ,,Ce dacă?"
Prin falduri de perdele,
ca negura-n fereastră,
Am stat și-am privit cerul.
Era o seară-albastră.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Valerian Dincă!

[Ada Nemescu]

Se poate la fel de bine să fie o ...fantezie!

Un fel de *cum ar fi, dacă...*

O poezie bună, condusă abil spre un final frumos...

Ai o mică eroare*și zii să stea oleacă!* corect este zi-i...

Am citit cu deosebită plăcere, felicită, aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce furtună de sentimente,  și totuși finalul este liniștit!  ✨️