Azi aș putea s-adun pe buze
Tot râsul iernilor trecute,
Ca-n zori de zi, să îți sărute
Lumini din genele difuze.
S-adun pe margine de nouri
Mărgean stelat din fulg de nea,
Iar râsul meu dor alb să-ți dea,
Răsfrânt pe tine cu ecouri.
Să-ți torc prin calda-mi răsuflare
Fuiorul vântului pribeag,
Împrăștiat pe chipu-ți drag
Cu fălfăire de zburare.
Din duh pitit în sân de vorbă,
O lampă să-ți aprind în noapte,
Să vezi că sufletul din șoapte
E caldul lemnului din sobă.
Din liniști osândite-n mine,
Precum un clipocit sub gheață,
Să-ți vând parfumul meu de viață
În schimbul unui vis din tine.
Iar cu omăt din rămurele
Să îți croiesc umbre pe trup,
Când toate visele-ți erup,
Albastrul drag al zării mele!
Adaugă un comentariu
Nu mi se pare că ar avea de suferit melodicitatea. Vă mulțumesc din nou pentru popas, doamnă Vasilisia!
O frumoasă declarație de dragoste. Iarăși o rimă imperfectă: vorbă/sobă
Vă mulțumesc, domnule Valerian Dincă!
Vă mulțumesc, doamnă Nicoleta Ramona Cornaciu!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE