vreau să-mi trăiesc bucuria până la capăt,
cu poezia născută din magici fiori,
mă ține trează iar al inimii freamăt,
ca noaptea luminată de pleiade de sori.

să fiu romantică nu e lucru puțin,
să cred că lumea cu minuni este plină,
pe valul iubirii de viață mă mențin,
deasupra mea se află doar lumina lină.

nimeni nu-mi poate lua zâmbetul de pe buze,
nici comoara din piept, iubirea siderală,
îngeri îmi limpezesc gândurile confuze,
tot ce trăiesc acum e o poveste reală.

mă străbat emoții cu sclipiri de turcoaze,
din condei curg curate, imuabile fraze.