Egotică, urc trepte...

[Camelia Ardelean]

Egotică, urc trepte, cu fulgii fac rocadă,

A iernilor crăiasă* sperând să o-ntâlnesc,

Îmi pierd "din" echilibru, m-agăţ de balustradă,

Cu ultime resurse, ciulini din mine cresc.

 

Nimic nu îmi convine, zăpada e prea albă,

Iar nota din solfegii prea jos e ori prea sus,

Din ceaţa dimineţii am dat pe gât o halbă,

Să pot să văd „tunelul” la capătul opus.

 

Răsar din nori falange, cu gheare se atârnă

De scara mea de gheaţă, pe-al cerului mindir;

Mă duc să caut paiul sau „cel puţin” o bârnă

În ochii unor aştri alergici la Colir.

 

Prin cioburi de oglindă** strivite în pupile,

E răul o-ncântare şi binele un moft;

Se lăfăie-n sandale Călcâiul lui Ahile

Şi gânduri vinovate se clatină în „soft”.

 

Egotică, urc trepte, sedusă de-nălţime –

Fobia de albastru a explodat de mult,

Din inima planetei răzbate o câtime,

Extazul din jurnale se zbuciumă în pult...

 

*referire la Crăiasa Zăpezii, din basmul scriitorului danez Hans Christian Andersen

**oglinda care distorsiona realitatea, din acelaşi basm

 

 

 

 

[Camelia Ardelean]

Mihaela Suciu, doamna Dorina, Laura, Vasile Burduşa: mulţumesc de răbdarea de a-mi lectura versurile şi de semnul lăsat! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Îţi mulţumesc, Mihaela, de prezenţă şi strofa citată! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc, dragă Nikol, de versurile citate şi semnul de apreciere! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, doamna Violeta Florentina Ion, mă bucur de rezonanţă! Un basm mai... amar, de această dată, dar care zugrăveşte adevărul, oricât ar fi el de dureros! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Egotică de la... egotism, Ana! "Egoistă" nu mergea, fiindcă îmi bulibăşea ritmul şi măsura! Dar se pupă amândouă, nu-i problemă! Iniţial a fost "nevrotică", dar mi-a fost teamă să nu sune cineva la 112, luând vorbele mele ad litteram, aşa că am schimbat! :-)) Oricum, egotismul e una din trăsăturile omului (aşa-zis) modern, aşa că merge mănuşă cu "tabloul" general! Am specificat la subsol numele basmului, pentru că au fost cazuri în care unii cititori, nu numai că nu au citit basmul cu pricina, dar nici măcar n-au auzit de el! Cei care îl cunosc, desigur că pot face abstracţie de explicaţie, chiar e de dorit! :-) Îţi mulţumesc de popas şi comentariu! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Poezia nu mă descrie pe mine, doamna Lisia, încă nu am scris ceva în care să fiu (doar) eu personajul principal, nu sunt (chiar atât de) egotică! :-)) Folosesc deseori persoana I singular, ca să fie mai uşor de perceput mesajul şi să mă simt mai aproape de cititor (sau cititorul de mine). În versurile de faţă e vorba despre toţi oamenii, fără excepţie; cu toţii avem „ciobul” răului în noi (păcatul primordial), nu există nimeni scutit de asta, adică sfânt, cel puţin, eu nu cunosc vreunul în viaţă! :-) „Treptele” de care vorbeam şi pe care noi credem că le urcăm (realizări profesionale, bogăţie etc.) nu sunt neapărat de bun augur; în realitate, ele ne coboară, ne îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, fiindcă sufletul nostru îngheaţă... :-( Povestea care m-a inspirat descrie, de fapt, „sămânţa răului” care ne-a pătruns „în inimă sau în ochi”, de unde egotismul şi toate celelalte defecte omeneşti pe care am încercat să le surprind! Vă mulţumesc de lectură şi comentariu! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

:-)) Domnule da Coza, eu văd (doar) o salată de fructe exotice! Ei, dacă aţi vedea basmul cu ochii mei, altfel ar sta treaba! :-) Mulţumesc de popas şi comentariu! Stimă,

[Camelia Ardelean]

Valery, nu intuiesc la ce formulări faci referire, dar sper cel puţin că sunt de bine (gândurile)! :-) Mă bucur de rezonanţă! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Domnule Cicu, intenţia mea nu era să creez o “atmosferă de basm”, doar din “plăcerea de a versifica”, ci mai degrabă una de film horror, cu o intenţie bine definită! Nu l-am ales întâmplător (basmul), tocmai fiindcă eu nu l-am văzut doar ca pe o simplă poveste de adormit copiii, ci ca pe o analogie cu Cartea Cărţilor, după care s-au înfiinţat toate religiile creştine! “Oglinda” din prima povestire a volumului “Crăiasa zăpezii” reprezintă “răul” semănat în lume de “vrăjitor” (Satan). De fapt, se spune în poveste că acesta “era chiar dracul”. Atunci când „cioburile“ intră în ochii/inima oamenilor, ei devin egocentrişti, nu mai sunt mulţumiţi de nimic, caută nod în papură sau defecte la orice (chiar şi la “aştri”/la lucruri aproape perfecte); lipsa de speranţă şi negativismul “explodează” (în loc să vadă luminiţa de la capătul tunelului, văd… “tunelul de la capătul opus”  luminiţei); fac doar rău, binele părându-li-se o bagatelă; vulnerabilitatea omului (Călcâiul lui Ahile) în faţa ispitelor a atins cote maxime (“se lăfăie-n sandale”), el nu mai ştie să se bucure de nimic, cum o făcea altădată (“Extazul” a rămas în “jurnale”…”) etc.! Poezia e scrisă din perspectiva unei persoane (care ar fi fost) atinsă de un astfel de “ciob” şi este, practic, un „portret” fidel al omului zilelor noastre (şi nu numai). Eu cred că e un basm cu adânci înţelesuri, o temă “grea”, pe care Andersen a adus-o cu succes la nivelul de înţelegere al copiilor. A fost unul din basmele favorite ale copilăriei mele, o sursă de inspiraţie pentru mine şi sper să-l pot reciti în curând! Vă mulţumesc mult de popas şi opinie! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, vă mulţumesc mult de lectură şi opinia sinceră! Aici m-aţi “prins”, ador să scriu versuri, pe orice “vreme”! :-) Mă bucur că poezia a fost uşor înţeleasă, eu îmi făcusem iniţial griji că e prea "criptată"! :-)) Cu drag,