ecou

[Vasilisia Lazăr]

tot mai des
pe sub cozorocul vieţii
tărâmul prunciei mă cheamă
în murmur de şipot
mă-nchid ca într-o rană

 

dintr-un ungher
 
în praful uliţei ce m-a crescut
trecute urme de paşi
întind rădăcini peste suflet
 
ghemuită în bucla sorţii
mama îmi mângâie genunchii juliţi
şi-mi caută prin gânduri
întristările

 

mi-e bine strig
 
minţi
minţi
minţi
răspunde ecoul lacrimii
căzute-n batistă

 

lumini orbitoare

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Gabriela, pentru splendidul comentariu! Încântată ca întotdeauna!

[petrut dan]

Ireproșabil! poemul începe cuminte, descriptiv, te aștepți la un fel de dolce farniente, dar de la „praful uliței care m-a crescut”, izbucnește înt-un vârtej ce nu mai poate fi controlat, urmele pașilor ce vin din trecut întind rădăcini peste suflet ca pentru a-l sugruma și a-i răpi sinele divin, ...un alt element surprinzător și specifuc „genunchii juliți” prezintă un poem care se transmite din cititor în cititor și care ajunge să-ți controleze și ordoneze mișcările, bătăile inimii și parcurgearea timpului rămas sub o greutate implacabilă pe care te obligă să o preiei până la următoarea persoană care se luptă cu înfrângerile ființei. Și parcă nu ar fi destul, cineva minte și nu știi dacă ești tu sau eul tău care nu vrea să fie descoperit! Sublim!

[Ada Nemescu]

Un poem rotund, ca un copilăresc joc, printre cercuri de foc ( mirajul circului) aDa

[Gabriela Raucă]

Privind viața în mod real, ferindu-ți privirile de luminile orbitoare ale iluziilor, te regăsești în cea mai sinceră frântură a existenței tale: copilăria. Simbol al sincerității și al dragostei supreme, mama se ivește în poezia ta, doar pentru a te ocroti, a-ți citi tristețile și a te veghea. Ai vrea să o amăgești, spunându-i că îți merge bine, dar de fapt ai vrea să te convingi pe tine însăți de acest lucru, dar niște lacrimi ascunse în batistă sunt mai sincere decât tine.

Cât de frumos scrii, Vasilisia, cât de lin curg versurile tale, chiar și atunci când ai lacrimi în ochii tăi minunați.

Lasă batista să se usuce, nu-i mai da apă la moară, fiindcă îți va striga mereu că minți, chiar și atunci când zâmbești.

Râzi cu toată inima!