După o noapte albă

[Tudor Cicu]

După o noapte albă

 

 

S-au închis porţile toate; şi ce albă pînză-n larg,

De-mi las fruntea între palme liniștea îmi va aduce ?

Ah, sperând visate ţărmuri, într-o lume de cuvinte

Cărui chip tristețea spală, umbra noastră lângă cruce ?

 

Și pribeag uitat prin lume, șiruri de vulturi flămânzi

Până dincolo de moarte, îmi vor da roată sub soare.

Ca de-un clopot care bate, mă şi bucur dar şi tem

Că n-oi şti că-s ale mele, albe oasele de sare.

 

Și întins în fân pe spate, mă gândesc că lupta-n cer

Ar fi trebuit s-atârne mult mai greu într-o balanță,

Dar după o noapte albă, chiar să nu mă fi gândit

Că-nvățând să pierzi în viață, ții talazuri la distanță?

 

[Ion Lazăr da Coza]

Sapiențial melancolic... Superb.

da Coza

[Tudor Cicu]

Valeria: ...de unde se vede că doar cititorul îți pune lumină peste suflet. Un gând bun!

[Valeria Merca]

Meditație profundă care generează  în sufletul poetului melancolie, tristețe, neliniști („după o noapte albă).

Cu plăcerea lecturii

[Tudor Cicu]

Sofia Sincă: Mulțumesc de comentariu. Mi-ați propus să scriu ceva (o poezie dedicată) celor născuți în luna noiembrie și curând am să postez o baladă auzită la moșul meu (cândva), iar eu „izbind cu creanga-n lună și năluca ei în minte, i-am zis moșului „vai mie! ce de basme mai îndrugi”. Aștept momentul!

[Sofia Sincă]

Versificație melancolică, cu defularea între suferință sufletească și neîmpliniri, cu oftatul amar al pribeagului și simbolurile supuse meditației.

O poezie interesantă unde doar două dintre versuri rimează și unde se găsește o aritmie plăcută... De ce nu?! Mesajul este plin, serios, trăirea profundă, chiar dacă deprimă puțin.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi