Drum spre eternitate

[Corneliu Neagu]

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate...!

 

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale, 

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale. 

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

 

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

 

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele ratate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi - Eternitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Și eu am citit și am admirat mesajul lăsat aici, doamnă Valeria Merca! Vă mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri!

[Valeria Merca]

Ritmul iambic suitor, măsura versurilor 10-11 silabe, rima încrucișată dau naștere unor sentimente puternice, tulburătoare în acest încântător poem/ elegie. Se spune că elegia este muza durerii.

Am citit și am admirat!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese din partea autorului, stimată doamnă Vasilisia Lazăr Grădinaru, pentru popasul făcut în lumea versurilor din poemul meu, pentru aprecieri și felicitări! Desigur, împărtășesc pe deplin afirmația prin care accentuați faptul că fiecare cititor are propria-i percepție asupra unei creații literare, mai cu seamă în cazul poeziei...Onorat!

[Vasilisia Lazăr]

Poezia nu se explică, fiecare o percepe după propriul ego și propriul sistem de valori. Nu există „...!”, există doar „!...”. În comentariu ați pus corect, probabil e o scăpare.

O poezie foarte frumoasă, domnule profesor! Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc, domnule Dincă Valerian! Onorat! „Abia acum, privind înspre trecut”, poetul își dă seama că încă mai găsește „minuni prin amintiri uitate”. Această figură de stil – „amintiri uitate”, un gen de negare a negației, capătă în cadrul discursului liric o forță de sugestie covârșitoare. Această forță este multiplicată de forma exclamativă a celor două versuri care încheie prima strofă: „o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut/ să le adun și să le gust pe toate!…”.  Iar în ultima strofă, privirea „prin umbra anilor trecuți”, este prilej de a regăsi „stropi de neuitare,/ în praf de aur magic prefăcuți”/pe-altarul sfânt” al unor noi „tipare”. Pe aceste tipare noi, poetul renaște „la umbra unui vis frumos”. Renașterea, ca echivalent al unei noi nașteri, îl face pe poet să-și aducă „în suflet clipele ratate”, pentru a le regândi și a le da un nou sens existențial. Numai așa el poate „pleca pios” spre ceea ce presimte a fi – „ETERNITATE”.

[Dinca Valerian]

La ora cand  adunam, scadem, tragem linie, facem totalul. Se constata un rezultat pozitiv. Ca si poezia prezentata. Am citit cu placere.