Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate...!

 

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale, 

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale. 

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

 

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

 

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele ratate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi - Eternitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Mai 9, 2022 la 8:23am

Și eu am citit și am admirat mesajul lăsat aici, doamnă Valeria Merca! Vă mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 9, 2022 la 7:02am

Ritmul iambic suitor, măsura versurilor 10-11 silabe, rima încrucișată dau naștere unor sentimente puternice, tulburătoare în acest încântător poem/ elegie. Se spune că elegia este muza durerii.

Am citit și am admirat!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Mai 8, 2022 la 10:13am

Mulțumiri alese din partea autorului, stimată doamnă Vasilisia Lazăr Grădinaru, pentru popasul făcut în lumea versurilor din poemul meu, pentru aprecieri și felicitări! Desigur, împărtășesc pe deplin afirmația prin care accentuați faptul că fiecare cititor are propria-i percepție asupra unei creații literare, mai cu seamă în cazul poeziei...Onorat!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 7, 2022 la 11:56pm

Poezia nu se explică, fiecare o percepe după propriul ego și propriul sistem de valori. Nu există „...!”, există doar „!...”. În comentariu ați pus corect, probabil e o scăpare.

O poezie foarte frumoasă, domnule profesor! Felicitări!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Mai 3, 2022 la 2:17pm

Vă mulțumesc, domnule Dincă Valerian! Onorat! „Abia acum, privind înspre trecut”, poetul își dă seama că încă mai găsește „minuni prin amintiri uitate”. Această figură de stil – „amintiri uitate”, un gen de negare a negației, capătă în cadrul discursului liric o forță de sugestie covârșitoare. Această forță este multiplicată de forma exclamativă a celor două versuri care încheie prima strofă: „o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut/ să le adun și să le gust pe toate!…”.  Iar în ultima strofă, privirea „prin umbra anilor trecuți”, este prilej de a regăsi „stropi de neuitare,/ în praf de aur magic prefăcuți”/pe-altarul sfânt” al unor noi „tipare”. Pe aceste tipare noi, poetul renaște „la umbra unui vis frumos”. Renașterea, ca echivalent al unei noi nașteri, îl face pe poet să-și aducă „în suflet clipele ratate”, pentru a le regândi și a le da un nou sens existențial. Numai așa el poate „pleca pios” spre ceea ce presimte a fi – „ETERNITATE”.

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 3, 2022 la 11:40am

La ora cand  adunam, scadem, tragem linie, facem totalul. Se constata un rezultat pozitiv. Ca si poezia prezentata. Am citit cu placere.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gratii de ger a utilizatorului Amanda Spulber
"Captiv în cutia cu gratii de ger. - mi-a placut aceasta imagine care poate cuprinde intreaga…"
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Gratii de ger a lui Amanda Spulber
cu 3 minute în urmă
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oglinda spartă între lumi a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Grig Salvan Mulțumesc pentru popas și pentru acest frumos și special comentariu!"
cu 47 minute în urmă
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oglinda spartă între lumi a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"chindea maria elena  Adevărat, natura ciclică a timpului a anotimpurilor și a existenței…"
cu 50 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Școala tinerilor îndrăgostiți” a utilizatorului Dulmin Aurel
"Frumoasa amintire! citit cu placere, "
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia „Școala tinerilor îndrăgostiți” a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Unui modernist absurd

Unu'-și scrie-acuma versul,După cum e azi demersul...Cu picioare betegiteȘi figuri de stil…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cătușe de aripă a utilizatorului Alina Ilie
"Poezia suna ca un descantec. Frumos! "
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cătușe de aripă a lui Alina Ilie
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Hristos a Înviat! Dragă, Gabriela Ioniță,  mulțumesc pentru vizită și apreciere. Te mai…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Adevărat a înviat!"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Autostop până în iad a lui Calin Tina
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"La început de drum care se cheamă viaţă e prea multă tristeţe îmbrăcată în…"
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mă învăluie înţelepciunea cuvântului scris şi rămân mic aşa cum sunt…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Plânset de mamă a lui Popa Ștefan
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, reânvierea naturii este un dar ceresc de care depindem. Sunt bucuros că energia…"
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor