dorințe

[ION IONESCU-BUCOVU]

dorințe

 

cântă iubirea, trubadure,

că avem prea scurt răstimp,

singurătatea-i o pădure

fără niciun anotimp.

 

viața e o frunză-n vânt

și nu știm pe unde-o poartă,

între cer și-ntre pământ,

puțin vie, mai mult moartă.

 

sunt dorințe și chemări,

vor să-mbrace nou veșmânt,

peste zări și peste mări

întrupate în cuvânt.

 

între veghe și-ntre vis

înfloresc paseri și stele,

gândurile noastre ni-s

zbor fantastic către ele.

 

vine-așa un gol în mine,

vine tocmai de departe,

ca un tren vine pe șine

pe șapte linii fierate.

 

nu mai scriu și mă opresc,

a căzut un ochi în mine,

sunt un orb împărătesc,

un ciclop cu doruri line.

 

ca homer în agonie,

îl caut pe odiseu,

ochiul meu ar vrea să fie,

peste timpuri primul zeu.

 

arși pe rug și trași în țeapă,

după mine vin toți morții,

vor și ei pământ și apă,

fiind egali în fața sorții.

 

toată lumea se adapă

vin vecini și nevecini

din fântâna mea de apă

ar bea strop de rădăcini.

 

joi, 7 februarie 2013

 

 

 

 

 

 

[Ion Lazăr da Coza]

Citit cu interes o poezie curgătoare și limpede.

da Coza

[ION IONESCU-BUCOVU]

Vă mulțumesc mult Sofia, gabriela, gina și violeta pentru trecere prin versurile mele.

[gina zaharia]

Dorință cu rădăcini în fântâna de timp.

Cu plăcerea lecturii,

gina

[Gabriela Grădinariu]

    Poem  urzit la ceas de intelepciune, din dorurile line ale fantanii cu stropi de  radacina. Toata admmiratia!

[Sofia Sincă]

Muzicală şi captivantă poezie.

Am citit cu încântare, Sofy!