Doinită (de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Eu încă te aștept, Ioane! În fiecare zi, în fiecare clipă! :((((

.

.

am trimis poezia

ca pe un glonţ rectiliniu cu azimutul

bine stabilit

nu mă aşteptaţi, nu ştiu dacă o să ajung

nu ştiţi dacă o să ajungă...

o să mă aşez puţin la umbra

arinilor cu frunza

cerată şi amară

din care mănâncă lăcrimând

ciute

să-şi facă laptele

pelin

când trebuie să înţarce puii

 

nu mă aşteptaţi, nu ştiţi dacă o să ajung

nu ştiu dacă o să ajungă

multe-s cărările...

de vă va fi dor

sau prin codrii de-apus

boncăluit stingher de cerb

s-ar auzi

opriţi-vă o clipă

şi striviţi între degete

frunza de arin

poposită pe umărul vostru

[gina zaharia]

nu mă aşteptaţi, nu ştiţi dacă o să ajung

nu ştiu dacă o să ajungă

multe-s cărările...

de vă va fi dor

sau prin codrii de-apus

boncăluit stingher de cerb

s-ar auzi

Offf!

[Chris]

of, stiu textul acesta, parca ar fi avut o presimtire... :(((

[Mihaela Suciu]

Tot ce ne înconjoară ne aminteşte de cineva drag. Nici nu gândeşti şi ceva te atenționează: ,,Sunt aici!'' Drag de toată creația lui da Coza!

[Rădița Răpeanu]

Pe umerii mei țin un arin, acela ești tu, Ion Lazăr da Coza! Știai că nu mă mulțumesc cu o singură frunză și ce ți-ai zis?! "Gustă și tu amarul frunzelor mele până te lecuiești de verde"

Offf, ce ne-ai putut face?! Ne-ai 

afundat în codru să te căutăm zilnic de dor, din toamnă până-n toamnă! 

 

[Valeria Merca]

Un poem care doare. Răvășitor și înduioșător. Recitită cu durere în suflet.

Mulțumim, dragă Lisia!

[Darie Giurgiu]

sa-i fie drumul lin si aducerile aminte pioase

[Sofia Sincă]

Dorul ne mistuie, Ionică, codrul nu este aproape de mine. Voi căuta frunza de arin cerată... Acolo ești tu, așa ne-ai spus... Cât de drag ți-a fost codrul! Arinul este cel mai nobil copac, îmbrăcat veșnic de sărbătoare.

O doină modernă, Doiniță scrisă de o inimă sensibilă de poet, cuprinsă de farmecul naturii, în mijlocul căreia a trăit. Fermecătoare, scrisă să ne rupă inimile.

Și noi te așteptăm, Ioane! Bine că există Lisia, să ne mai aducă câte o poezie de a ta.

Cu pioșenie,

Sofi