Dizabilități

[carmen popescu]

 

 

Cel fără auz 
a avut totdeauna urechile sănătoase
ca să își audă vociferările interioare 
Cel fără vorbe 
a cântat în mintea lui pe voci
pe care altcineva
nu le-ar putea imita vreodată
Nevăzătorul ți-a citit sufletul
mai repede 
decât l-ai citit tu pe al lui
Cel fără picioare
aleargă în imaginație 
când vrea să nu-și piardă timpul fără un țel
Cel lipsit de mâini
a învățat să te strângă în brațe cu atâta iubire
pe care nu i-o poți oferi 
îmbrățișându-l cu mâinile tale întregi
Tu auzi vorbești vezi mergi mângâi
fără să înveți să-ți asculți sufletul
să-i înțelegi poveștile 
să vezi frumusețea așteptărilor
fără să găsești calea
fără a mulțumi zilnic 
pentru normalitatea în care îți înalți piramida

 

 

[Chris]

profund meditativ, vedem intotdeauna ceea ce nu avem sau credem a nu avea in loc sa ne concentram pe frumusetea acestei lumi...

[Vasilisia Lazăr]

Cât de bine cunosc acest adevăr!  Aplauze, Carmen!

[Mihaela Popa]

o meditaţie profundă - şi da, cel ce e întreg de cele mai multe ori are chiar lipsa aprecierii acestui întreg

mă înclin!

[gabriel cristea]

O retorică psalmică.Felicitări!

[Valeria Merca]

Un adevăr spus/scris cu cu sufletul. De reflectat!

Am citit cu drag

[Sofia Sincă]

Mult adevăr în acest poem meditativ, construit cu metafore condensate pe temă. Prin urmare să stăm și să mulțumim că suntem întregi și să-i credem pe cei cu dizabilități.

Doar când nu sunt sau nu sunt sănătoase părți ale corpului se poate simți lipsa lor. Cât sunt, ești mulțumit și zici că se cuvine să fie așa.

Un mic eseu metaforic.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofi