Dilemă

[IOAN stoian]

                                                                                                   după un motiv de Rainer Maria Rilke
Eu nu mai număr pe cer stele
Și nu mai vreau s-ascult povești
Ca-n visele copilărești
Când alergam prin lanuri
Să culeg maci roșii și-albăstrele
Credeam
Că frumusețea la timp culeasă
Curăță grâul de neghină
Și viața e frumoasă!
Când mă trezeam din somn
Într-o surdină
Auzeam glasul nepământesc al timpului
Care trecea prin mine
Și răspândea mii de suspine
Pierdute-n vaste idealuri
Între inimă și minte...
Singuratic când urcam pe dealuri
Sub soarele fierbinte
Cu fiecare clipă căutam
Să învăț uitarea
Dar n-am găsit nicicând cărarea
Pe care am ajuns bătrân
Nu mi-a rămas de atunci nici un suspin!
Când tot mergeam încetul cu încetul...
Sau,
N-am învățat să mor, nici să trăiesc!
Oare-i adevărat cum bănuia Poetul:
Că  lucrurile cărora mă dau
Devin bogate și mă cheltuiesc?

[Mihai Katin]

Cu fiecare clipă căutam
Să învăț uitarea...uneori   invatam  si   regulile  uitariii,ii  aflam  misterele  si   principiile poate  de aceea  viata  devine  atat  de pragmatica  incat  spunem  clar:

Eu nu mai număr pe cer stele
Și nu mai vreau s-ascult povești
În visele copilărești
Când alergam prin lanuri    un poem  nu   al  rememorarii ,mai   curand  poate  al   unei   conditiii   umane  incomode  prin    experietele  trecutului...

cu  pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Îmi place ideea, e frumoasă, dar, pe alocuri, ritmul șchioapătă. Este un amestec de clasic și modern, clasic prin rima aleatorie, modern prin așezare și măsura metrică inegală a versurilor, dar indiferent de stilul ales, ritmul, interior sau exterior, trebuie să existe, cu alte cuvinte, poezia să curgă firesc, fără nicio împotmolire atunci când o citim.

Să culeg maci roși ș- albăstrele / să culeg maci roșii și-albăstrele

Că orice lucruri cărora mă dau
Devin bogate și mă cheltuiesc?

Să înțeleg că acesta e un citat, nu-mi sună bine „orice lucruri”, dar dacă așa a zis Poetul...