Deschis-am pumnul toamnei...

[Camelia Ardelean]

Deschis-am pumnul toamnei ascuns odinioară,

Pe degetele-i aspre mizând pe-un răsărit,

Dar razele frivole prin pâcla cea amară,

Sub pojghița de astru tăcut s-au cuibărit.

 

Se prind frenetic norii în hore jucăușe,

Presară lacrimi stinse pe huma tremurând,

Prin frunze despuiate de surdele cătușe,

Pogoară anotimpul în nopțile-mi de gând.

 

Mai șuieră și vântul din buzele-i cărnoase,

M-ascund după fereastra ce-i graniță la ploi,

De glasul amintirii pătrunsă-s până-n oase,

Aud cum țipă corbii prin visurile-mi roi.

 

Mă strânge ghilotina secundelor de ceară,

Pășește dimineața pe muchii de cuțit,

E timpul o felină ce scârțâie din gheară,

Iar anii mei sunt junglă la poale de zenit.

 

Îmi curge lent prin vene rugina-nsingurării,

Strâng cioburi muribunde din clipa ce-a plecat,

În ceața sidefie, marama nepăsării

Acoperă lumina pe ceru-mi sfâșiat...

[Sofia Sincă]

Frumos, sublim! Un tablou de toamnă respectabil. Apreciez că te-ai oprit. Deja e cam mult. Ultima strofă eu nu aș mai fi pus-o.

Dar m-am delectat, am sorbit farmecul și muzicalitatea versurilor și am apreciat prozodia impecabilă.

Sofy

[Camelia Ardelean]

La cât e de "iarnă" afară, cred că se potrivește momentului... :-)