golirea e un ritual pe care îl practic în fiecare zi după clătirea ochilor
acesta e singurul loc unde îmi pot revedea animalul în liniște
să-i împărtășesc tot ce-mi trece prin minte
ea era hotărâtă să plece la moscova voia să fie trezită din somn de plânsul copilului său
eu fiind suprarealist deși nu auzisem de breton nici de naum zis și gellu
am preferat să merg la secția de radiologie testul e bun puteți să mergeți la cursuri liniștiți
ni s-a spus doar să nu mâncați vreun produs sovietic nici să nu atingeți
vreo femeie rusă în următorii cincizeci de ani
în sala de laborator cobaii aveau reflexele destul de bune răspundeau imediat la orice stimul electric sau de altă natură
în dormitoare paharele erau așezate pline pe noptiere
pentru umezirea gurilor uscate de atâtea gemete
iar în cărțile de religie zăceau aceleași porunci printre coperte când angela se minuna de culoarea mea
și îmi făcea podul să trec prin ea către malul celălalt
nu știam nimic pe atunci de paradisul fiscal
doar admiram blocurile ce se ridicau zilnic
c-o viteză uimitoare spre cer
păsările aveau nevoie de streșini rufele umede de sârme pe care să atârne
echinoxiștii încercau din răsputeri să resuscite poezia apelând la respirația gură la gură
fiecare după volumul de oxigen din plămânii săi
angela își punea un tampon între picioare făcând semnul crucii la aflarea veștii despre Cernobâl
în timp ce umpleam paharul abia golit de apă
acum copilul meu învață o lecție de istorie
iar eu de două decenii aproape n-am nicio știre despre ea
pe un post tv se anunță că un nebun aleargă cu poezia de mână
printre mașini și tramvaie râzând neinteresat
de sunetele claxoanelor nici de fluieratul polițiștilor de circulație...

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 30, 2019 la 7:31pm

La a doua, a treia recitire, Poezia e un adevărat Delir!

Admirație!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Iunie 30, 2019 la 5:07pm

O minunată altoire a poeziei arabe cu cea românească. Superb discurs liric! 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 29, 2019 la 6:10pm

Amplu, efervescent...

Reverență.

da Coza

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iunie 25, 2019 la 1:07pm

Spălatul pe ochi, golirea... în rest totul pare autobiografic, un delir de informații concise, clare... minuat!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 25, 2019 la 9:16am

Comedia umană, a lui Balzac. sau O lume nebună, nebună, nebună... Parcă a fost odată, un film. De fapt aceasta este lumea - o comedie sau mai bine o tragi-comediantă.

Poți fi liber, golit de sentimente... în lupta cu viața, însă te va măcina întrebarea, pentru ce trăieşti. Sau te poți bucura de orice lucru simplu.

Poemul este o meditaţie amplă asupra neputinţei umane în realizarea dorinţelor, supunere și resemnare dictate de împrejurări, chiar dacă acestea sunt distructive, o confuzie de fapt a ecourilor.  Dacă nu există ceva ce-ți poate  încărca bateriile vei pune peceţi și te vei refugia în poezie.

Delirul dvs. poartă subtilitatea realității în lume sau cel puțin într-o mare parte a ei, cu toate eforturile existente de  continuitate.

Cel mai relevant este versul, angela își punea un tampon între picioare făcând semnul crucii la aflarea veștii despre Cernobâl. Presupune umilință, sarcasm, umor, dar și o mare doză de sufocare în fața greutății situației.

Admirație totală,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog melopee a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 4 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PS a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 9 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străinul din mine a utilizatorului Cristian Je
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
cu 12 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog corul morții a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 14 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a utilizatorului Costel Zăgan
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 17 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lumina a utilizatorului Cristian Je
cu 19 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vine o vreme a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 27 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 37 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pilda fluturelui a utilizatorului Cristian Je
cu 41 minute în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 50 minute în urmă
Postare de log efectuată de Batmindru Lucia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Lumina a lui Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lumina a utilizatorului Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Rotisor a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lumina a utilizatorului Cristian Je
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor