De veghe în pragul luminii

[Nădejde Angelina]

 

Doamne,

de câți oameni buni

ai nevoie

în ceruri?

Ți s-au înmulțit cetele de îngeri,

iar pământul zace în beznă

și lacrimi.

 

Moartea trufașă

nu mai dă târcoale,

nici nu ne mai cerne,

ci a devenit stăpână

cu drepturi depline

peste viață.

 

Și-a înfipt nestingherită

steagurile biruinței

în sufletele celor condamnați

să poarte durerea.

Cu genunchii zdreliți în rugăciuni,

mamele – candele ce ard cu lacrimi

doar pâlpâie

așteptând învierea.

 

În strana nopții,

tații – cu ochii pironiți

de întunericul suferinței

numără orele rămase

până la întâlnirea

de dincolo,

iar orfanii

își caută prin valea plângerii

drumul către viață

 

Amurgul și-a revărsat

sângele înghețat

peste crucile albe.

Cerul nu mai este cer,

soarele nu ne mai recunoaște,

iar bucuria ne este

străină.

 

La răscrucea dintre lumină

și întuneric

cu fețele acoperite,

noi cei rămași

purtăm în beznă

războiul cu moartea.

 

Nu știm dacă vom învinge,

dar,

Te rugăm, Doamne,

ne iartă căderile

și lasă-ți îngerii să slobozească

lumina

peste negura

din sufletele noastre.

 

 

[Valeria Merca]

Răscolitor! Trist și adevărat.

Am rezonat din plin. 

Drag,

[carmen popescu]

De pe lama fină a cuțitului, este foarte ușor să aluneci spre lumină sau întuneric. Alegerea, uneori, nu ne mai cere părerea, ia singură decizia. Triste momente se deschid sub ochii noștri! Angelina, iubire!