De-i toamnă faţa lunii...

[Iordachescu Dragos Nicolae]

De-i toamnă faţa lunii, pe cetini adânceşte,

Departe,-n orizonturi, în plumburiu răzbate,

În coame-s desfrunzite, şuvoaie-s adunate;

Un timp, în anotimpuri, cuvântul desluşeşte,

Coboară goală noaptea din bolţile-nstelate.

 

De-i galben chipul lunii, secunda se aşază,

Pe fagii-nalţi prelinsă-i ca fiara-nsângerată,

Se-ascunde în căuşe de ape adunată,

Când lăcrimează vulturi şi ghearele-şi curbează,

Se-mbracă-n brume plânse o ţarină uitată.

 

De-i stinsă faţa lunii, când merge la culcare,

Albastrul prins în palmă e-a cerului zăbală,

În stele cercuite făptura-i siderală

Mai fumegă-n ruina păgânelor altare...

O ploaie cenuşie îmi picură a smoală.

 

De-i toamnă faţa lunii, un jar aprins de gheţuri

Mă cheamă în crepuscul, mă risipeşte-n ceţuri.

 

 

7 septembrie 2014

 

© Dragoş Nicolae Iordăchescu

    Reproducerea, numai cu acordul scris al autorului.

[Corina Militaru]

M-a încântat atmosfera. Splendidă poezie! Am citit cu drag. :)

[Sofia Sincă]

Toamna în splendoarea lunii... Un pastel suprinzător de frumos, de muzical și de melancolic. Fiecare vers, trăiește, cântă, vibrează... Primul vers din fiecare strofă dă tonul a ceea ce urmează, adică a splendorii nopților cu lună.

Deosebit de frumoasă poezia!

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc frumos, Iris! Încântat şi onorat de cuvintele lăsate în pagina mea!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Alexandru,

Îţi mulţumesc mult pentru lectură şi apreciere! Mă bucură ceea ce îmi spui, mă bucur dacă ai rezonant cu textul meu!

Cu stimă,

[bolache alexandru]

O toamnă frumoasă cu metafore deosebite. Am citit cu plăcere o poezie cu iz clasic, o poezie frumoasă.

Mi-a făcut o plăcere deosebită!