de ce?

[Mariana Suciu]

  himere crescute-n cuvinte
  versurile ard 
  alungate în suflet, tăcute.
  privirea tulbură ceasul stelelor,
  drum deschis în târziu
  înţelesul se bea din cupe amare.

  călător, am construit
  cu zgomotul paşilor iluzii
  pierdute in puterea mâinilor
  zidindu-mă în momentele toamnei;
  adăpost pentru zâmbetul abandonat singur
  am înflorit tandru noaptea.

  orele aleargă, seninul
  e împovărat de-ntrebari.
  privesc, lângă mine vorbele
  îşi adorm strângerile de mână, 
  prea tăcut transformăm
  călătoria spre moarte în lumânare arzând.

  distanţe coboară în gânduri
  timp pierdut pe nicăieri.
  pe-acelaşi drum vom trece
  lăsând uitate bătăile inimii
  şi-apoi o să ne întrebăm:
  -de ce moare apusul în clipa
  când soarele şi-a pierdut răsăritul?

[Chris]

Foarte frumos! citit cu plăcere :))

[Mariana Suciu]

 

- de ce moare zâmbetul
când omul îşi pierde speranţa?

Va mulţumesc d-na Sofia, pentru că întotdeauna îmi aordati o parte din timpul d-voastră şi un gând bun se îndreaptă adesea către mine.
Drag, Mariana.

[Sofia Sincă]

  -de ce moare apusul în clipa
  când soarele şi-a pierdut răsăritul

eu aş zice invers:

- de ce moare răsăritul, odată cu clipa

când soarele aduce apusul...

Dar este valabil doar pentru mine. E foarte bine aşa şi poezia este foarte frumoasă. Tonică, impresionantă şi bine construită.

Sofy