Cuvânt Edenic

[chindea maria elena]

CUVÂNT  EDENIC

 

poveste despre ce a fost în legende zbârcite de vreme

despre învârtirea şarpelui în jurul grădinii

cu Eva în gură

despre răvaşe cu „ce-ar fi fost” curgând din măr

pe-o osie ruptă

 

poveste în giulgiuri pestriţe despre seminţii şi popoare

ce-şi înghit ţărmurile în corăbii avide de moarte

 

paradisul

în scâncet de copil rahitic

rămâne un deziderat abstract fără nici o acoperire reală

ca un lepros se-ascunde-n umbră de amintire

destrămându-se încet

încet

ca o iluzie

 

poarta se deschide şi se închide peste şi prin noi

cu-aceeaşi grea povară

a alegerii

în orb îţi vei imprima paşii în timp cuprinzând gura vicleană

a lui „ce-o fi o fi”

sau îţi vei asuma mersul pe jăratec

pe rugul altarului

înainte de aţi creşte Golgote din umeri?

 

povestea te-nconjoară ca o grădină în expansiune

pe limbă de Evă în pântec de şarpe

doar cuvântul magic aşteaptă încă să-l rosteşti

în dans hieratic

 

un cuvânt şi universul ce eşti

poate reîncepe!

 

 

[chindea maria elena]

Trebuie să ne facem alegerile interioare - exteriorul ne urmează supus, dacă investiţia noastră este este viguroasă şi verticală! Dar mai întâi trebuie să acceptăm că suntem responsabili de tot ce atingem cu gândirea, vorba şi fapta! Cu drag, Gerra

[Vasilisia Lazăr]

poarta se deschide şi se închide peste şi prin noi

cu-aceeaşi grea povară

a alegerii

în orb îţi vei imprima paşii în timp cuprinzând gura vicleană

a lui „ce-o fi o fi”

sau îţi vei asuma mersul pe jăratec

pe rugul altarului

înainte de aţi creşte Golgote din umeri?

Remarcabil! Şi cât adevăr!...

[chindea maria elena]

Doar curaj să avem! Cu drag, Gerra

[Ion Lazăr da Coza]

 „ce-o fi o fi” ...Putem reîncepe.

da Coza

[chindea maria elena]

Cu atât mai frumos Ioane cu cât şi dizlocăm lucrurile să reconstruim! Drag, Gerra

[chindea maria elena]

Aşa e Ana! Pătimim şi locuim în ceea ce costruim şi acceptăm! Paradisul e-n noi şi doare câteodată coştientizarea! Cu drag, Gerra

[chindea maria elena]

Păi eu n-aş zice dragă Sofy că mă mulţumesc cu puţin! Universurile pe care le plăsmuiesc eu nu prea sunt minimaliste! Ba aş zice că promovez omul cosmic - drept care calc pe bătături  pe mulţi care gândesc lumea doar în universul material! Dar omul cosmic conştient de identitatea sa, nu mai VREA totul, pentru că el conştientizează că ESTE totul!  Iar dăcă are această conştiinţă - de ce ar mai vrea ceva? Ce i se poate adăuga TOTULUI? Eu doar răsfoiesc ce sunt şi fac identificări cu diverse componente! De la gâză, la piatră, la galaxii...Deci aş putea spune că numai aparent mă mulţumesc cu puţin! Nu prea prezintă importaţă materia, pentru legăturile pe care le dezvoltă, ancorele în ceva static, limitările la care singuri ne supunem!...Altfel, de ce aş căra în spate ceva ce-mi aparţine oricum?...Oricum totul e joc divin în univers, între iluzie şi realitate! Doar energia iubirii este o "realitate" infinită a manifestării de necontestat! Cu drag te invit să-ţi construieşti paradisul sau să le vizitezi pe-ale mele sau ale altora când vrei! Îmbrăţişări, Mari Ela      

[Ana Ardeleanu]

un poem care pătimeşte, care respiră aerul curat al propriului paradis...

[Sofia Sincă]

Paradisul... un cuvânt vrăjit. Dar există oare? Poate da! Într-o clipă de fericire, de mulţumire sufletească sau materială. Fiecare avem paradisul nostru. Cu cât ne mulţumim cu mai puţin, spiritual şi material, cu atât mai aproape avem clipa paradisiacă. Eva, mărul, şarpele... ademeniri, înţelesuri diferite, interpretări diferite, iluzii.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!