Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie

[gina zaharia]

 

În pumnul tău scânteile se joacă,

Și este ger și este promoroacă,

Pe brațul meu, tăcută, o vioară

Se va sfârși de dor în astă seară.

 

Voi căuta o scorbură pe ape,

În ea iubirea ta să nu mai sape,

Și îmi voi lua corabie polară

Să car cu ea oglinzile de ceară.

 

În turnul cu pereți de zile bune

Chema-voi iute fulgere nebune,

Le-oi da chirie să trăiesc prin ele

Tot ce-am legat cu lanțurile mele.

 

Dac-or veni la cina mea, vreodată,

Torțe de azi cu lacrima uscată,

Voi scrie crezul pe o păpădie

Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie.

 

De voi avea cămașă de rugină

Voi ști că sunt în temniță regină,

Iar șoaptele, cu aură brodate,

Le voi purta la piept, cu demnitate.

[gina zaharia]

Mulțumesc, Mihaela! Voi scrie crezul pe inimă:)

[gina zaharia]

Am brodat bine, Lisia? Cred că mi-a folosit cămașa de rugină:)

Îmbrățișări!

[gina zaharia]

O poezie din flori de gheață, la răspântii de primăveri, Sofy!  Mă bucur că ți-a plăcut! A venit așa, din senin:)

[Belean Maria Ileana]

scorbura, lanturi, rugina...durerea cu ce se mai poate masura?

[Vasilisia Lazăr]

Cât de frumoooos! Ca o broderie delicată și elegantă. Reverență!

[Sofia Sincă]

O poezie frumoasă, armonizată ca un instrument care stă să cânte viaţa toată. Sentimente, trăiri ce au ajuns la o împăcare a eului, brodează versuri suave.

Am citit cu încântare, Sofy!