Cu sau fără cuvinte

[Camelia Ardelean]

Prin despărțiri perene, mai spunem un „Hello”,

Ne-mpleticim silabe-n jargoane sau argou,

Și tulburați de limba vibrând necunoscut,

Ne chinuim ca lupii cu mieii la păscut.

 

Ne mai lovesc cuvinte, tăișul lor e dur,

Chiar „te iubesc”, azi sună sentențios, obscur,

S-articulăm noi fraze ne pare-obositor,

Deci hibernăm și vara-n fidelul monitor,

 

Căci tastele ne poartă prin zările de vis.

E gratis și transportul în falsul paradis,

Iar vorbele ne-ngheață pe buze, așteptând,

Comunicăm prin like-uri în Facebook, mai curând.

 

Ca mâine, vom ajunge prin semne să vorbim,

Fărâmele de slove să nu mai risipim,

Sau poate, telepatic, ne-om spune – n-ar fi rău! –

Tot ce-am tăiat, pragmatici, cu-al lenei fierăstrău.

 

Eu nu credeam vreodată cuvinte să urăsc,

Nici propriile gânduri, naivă, să-mi pârăsc,

Dar singurul „Adio“ ce mi-aș dori s-aud,

E cel din partea morții, sub rânjetul ei crud…

[Camelia Ardelean]

Drag de popasul tău, Laura! Mulțumesc pentru semnul lăsat!

[Camelia Ardelean]

Doamna Câmpeanu, onorată, ca întotdeauna, de popasul și aprecierea dvs.! Mulțumiri sincere pentru promovare! În ce privește titlul, așa este, am încercat să-i găsesc un titlu ironico-sarcastic (cum spun eu, în glumă), care să fie în tonul poeziei. O să mă mai gândesc dacă îl las sau nu! Prețuire,