Cu greu ne recunoaștem chipul

[constanta popescu]

Cândva copii, am fost apoi adulți.

Azi când privim oglinda,

cu greu ne recunoaștem chipul.

Și zile trec și nopțile ne duc ușor

spre moarte, spre eternitate,

nu știm de fel câte au rămas pe fundul sacului neconsumate,

dar ne purtăm de parcă n-ar fi drămuit norocul

și-ntindem ața până ne sufocă oful.

Alunecăm, ne ridicăm pe dată,

când dusă e puterea, să mai pășim

în cursa cu obstacole în care ne agățăm

până ce ni se zdrențuiește osul.

Privim din poza înrămată la zi de sărbătoare,

cu încrederea că sacul niciodată nu se gată.

Și zile trec, iar pasul mai des ne alunecă,

cărarea se îngustează și singuri, tot mai singuri,

nu știm de-am fost sau mai suntem încă.

O ceață grea, un dor năprasnic ne întunecă privirea,

durerea peste tot ne apasă, ne urâțește chipul,

privim abia atunci icoana și ne întrebăm

am fost sau iar urmează să venim pe lume...

un gând,o boare ne înfioară cea din urmă clipă.

Mâine vom fi din nou țărână, suavă amintire,

privind trufaș din poza rămasă chezășie

că am trecut pe aici și am semnat cu viața, în cartea închisă  pe vecie.

Azi cum ne mai mirose talpa, a moarte și flori de busuioc...

[Ion Lazăr da Coza]

Azi cum ne mai miroase talpa, a moarte și flori de busuioc...

Restul e dezastruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

Cumplit de dezamăgit!

da Coza

[Sofia Sincă]

Nu ai spus mai nimic aici, în atâtea fraze... Doar ai repetat ceea ce auzim prin troleu, autobuz sau pe bănci, rostiri ale pensionarilor.

Am trecut pe aici,

Sofy.

[Corina Militaru]

Tristă meditatie pe seama trecerii noastre. Optimista din mine(ajunsă și ea la o vârstă) ar spune: Multe ori puține - clipele rămase -, eu le trăiesc! :) Am citit cu drag! 

[constanta popescu]

Mulțumesc dragă Lia Fulga pentru popas, dar mai ales pentru înțelegere! Da, moartea nu are grade de comparație!