concert pentru trupuri

[petrut dan]

 de câte ori aud cobor niște scări

 arcuite precum sprâncenele tale

 până în dormitor rămân fără haine

 brațele trase din locul lor

 lucrurile dispar atât de repede ne rotim

 în căutarea intrării

 unghiile

 pe spatele pregătit să se transforme

 într-o coamă de leu se înfig

 ca și cum ar mușca

 pâinea frământată acasă

 

 iubirea pune stăpânire pe întreg

 trupul meu încet la căință

 parcă nu mai ajung să-ți desfac buzele

 mă împing mă trag mă cuprind

 alunec pe podeaua stropilor fugiți de pe coapse

 dezvelind o statuie

 

 sunetul face să vibreze spațiul din care

 luna toarnă ceva în ochii mei

 aburii împietresc pe rochia de seară

 calc instinctiv

 cu zâmbetul descompus a dorință

 

 dimineața

 te acopăr și-mi va fi dor

 ca unui olar de căldura lutului în mișcare

[Vasilisia Lazăr]

Un poem curgând în torente, pe cât de vulcanic, pe atât de gracil și tandru, o bucurie a trăirii plenare, împlinite prin eros, un poem, deși în mare parte carnal, total străin de frivolitate, prin faptul că plasează în subsidiar sexualitatea și pune accent pe delicatețea senzației și pe ceremonialul estetic al voluptății. Ai reușit să transformi erudiția în limbaj corporal în cel mai eficient și magistral mod, să muți metafora în țesut viu, transfigurând arta poetică până la nivel visceral.

Cele trei versuri minunate din final ridică femeia la înălțimea purității ei, la fel și iubirea, care trece dincolo de trupesc. Absolut superb!

[petrut dan]

Mulțumesc, domnule  Corneliu Neagu, mă bucură felul în care ați rezonat și prezența deosebită în pagina mea, cu stimă!

[Corneliu Neagu]

Un concert pentru trupuri care se caută cu ochii, cu mâinile, cu buzele, cu sufletul, în versuri deosebit de frumoase, pe care le-am citit cu nesaț!