coșmar de martie

[Dulmin Aurel]

  

Mă târăsc printr-o noapte de plumb bacoviană,

cerșind îndurare.

Mă strecor printre umbre.

Te caut printre ele.

Caut umbra iubirii noastre.

Rătăcesc printre ele, printre umbre cenușii ce se preling

pe pereții jilavi a nopții mele bacoviene..

Îmi vâjâie capul.

Dureri neînțelese mă-ndeamnă să fug,

să fug spre niciunde,

să fug de un mâine ce și-a înfipt ghearele în sufletul meu,

trăgându-mă în abisul unui viitor incert.

Mă arunc într-un haos creat de propria-mi gândire,

distrusă de minciuni,

un haos creat de despărțirea noastră

și te văd.

Ești îmbrăcată în alb.

Te-ai îmbrăcat în mireasă.

Mireasa dorințelor mele mute.

Te-ai întins pe o lespede rece de marmoră și privești spre nemurire.

Eu însă rătăcesc prin niciunde căutând umbra iubirii noastre,

pierdută

printre umbre cenușii ce se scurg pe pereți jilavi, pereții unei nopți.

Pereții nopții mele bacoviene.

[Vasilisia Lazăr]

Ultima poezie v-am șters-o. Vă rog mult să citiți cu atenție Regulamentul. Nu aveți voie mai mult de trei poezii vizibile pe pagina de start. Regulamentul îl găsiți în bara de sus. Chiar deasupra blogului e menționat cum trebuie postată poezia, dar și deasupra activității curente, in dreapta, pe o cartolină mare, roșie. Aici, fiind un cenaclu, avem nevoie și de comentarii la textele postate, practic din asta învățăm. Nu suntem doar un depozitar de texte. Mulțumesc mult pentru înțelegere! 

[Grig Salvan]

O autentică „noapte bacoviană” chiar dacă în vers liber și nu în cel clasic bacovian. O căutare febrilă, o fugă spre niciunde, o rătăcire printre umbre stranii, printre pereți jilavi, căutând o iubită într-o criptă funerară, o iubire pură în lumea inundată de mizer și impur.

[Vasilisia Lazăr]

Poemul dumneavoastră este o coborâre adâncă în zona aceea întunecată a sufletului unde dorul, pierderea și dezamăgirea se transformă în imagini aproape halucinante. Atmosfera bacoviană pe care o invocați nu este doar o trimitere literară, ci devine chiar spațiul în care se desfășoară această rătăcire interioară.

Mi-au rămas în minte imaginile acelea grele – „noaptea de plumb”, „umbrele cenușii”, „pereții jilavi ai nopții” – care construiesc o lume apăsătoare, în care iubirea pierdută devine aproape o fantasmă. Apariția ei, îmbrăcată în mireasă și întinsă pe lespedea de marmură, este o imagine puternică, aproape funerară, ca și cum iubirea însăși ar fi devenit o amintire înghețată în timp.

Poemul dumneavoastră transmite foarte bine sentimentul de rătăcire și de luptă cu propriile gânduri după o despărțire. Este o poezie apăsată, dar autentică, în care emoția se simte direct, fără artificii.

Felicitări pentru această trăire intensă și pentru modul în care ați reușit să transformați durerea într-o imagine poetică!