cerul din spatele casei

[petrut dan]

mi-a lăsat impresia că cineva a uitat cum

se scrie în limba rădăcinilor de copaci ce-și caută locul

unde pământul este mai gras

unde apa rămâne mai mult iar verdele își păstrează cu mai puțin efort

strălucirea

 

ceva proaspăt din te iubescul dimineților când țigările nu aveau

puterea să se împotrivească dorinței de oameni

a oamenilor învățați să trăiască cu lampă 

și două cuvinte pe zi

 

m-am trezit mai bogat decât solomon

 

mi-am întins trupul până am dat de mare

mi-am îndreptat oasele până când locul nașterii mele

abia se mai vedea

sub picioare

 

scoarța precum cel mai întins organ începea să elibereze vapori

din vulcanii surprinși de trecerea morții

prin lume

 

nu mi-a fost teamă să mă înalț

mă auzeau cărțile

[petrut dan]

Nicoleta îți mulțumesc pentru trecere și apreciere, cu drag!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O, cât de frumos!

„nu mi-a fost teamă să mă înalț

mă auzeau cărțile”

[Monica Pester]

Lângă o poezie de top, iată, Lisia, un comment de top!

Când ajungi, ca unei idei generoase, să îi extragi esenta și s-o expui într-un singur cuvânt, lăsând loc interpretărilor personale, este ceea ce numesc eu, poezie! Ai reușit, Poete, în forma cea mai profundă, să stăpânești un adevăr de  multe ori mutilat de majoritate. Și anume că, cel mai important vector ce poartă informația este Cuvântul  ! 

Căci la început a fost Cuvântul!

Prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Observ, cu tristețe aș putea spune, că puțini sunt cei care îndrăznesc să pătrundă tainele poemelor tale, dovadă fiind numărul mare de vizualizări în comparație cu numărul mic de comentarii. Așadar poezia ta e una care trezește interesul și place, e citită, asta e clar, doar că puțini au curajul să încerce și o abordare a ei. Păcat! În ceea ce mă privește, mărturisesc cu mâna pe inimă că eu abia o aștept, e poezia care îmi pune mintea la lucru și îmi umple inima de frumos. Și chiar nu contează dacă nu reușesc întotdeauna să ghicesc „ce a vrut să spună poetul”, nu acesta e rolul poeziei. Eu, înainte de a fi contaminată de înțelesul poemelor tale, sunt contaminată de starea ta de poet care tinde, cu sagacitate, să-mi înlocuiască propriile trăiri. Și nu mi-e teamă niciodată când dau o interpretare de moment versurilor tale, fiindcă, la tine, recitind o poezie, nu revin mereu la acelaşi sentiment, ci găsesc un izvor veșnic născător de alte și alte înțelesuri, ceea ce naște alte și alte interpretări, cu fiecare lectură. Și cred că de aceea iubesc atât de mult poemele tale, pentru că nu pot să spun niciodată cu certitudine că am surprins un sentiment sau o idee în totalitate. Ele se nasc între ele și se schimbă de la o lectură la alta și tocmai în asta constă calitatea unei poezii bune, aceea de a nu putea fi epuizată de critica literară.

Iar după această lungă introducere, să încerc totuși să spun câteva cuvinte despre poemul acesta. Acum și aici, că mâine, cu siguranță, voi găsi o altă tălmăcire. :)

„Cerul din spatele casei”. Ce titlu superb! Câți dintre noi nu am visat să atingem mai mult decât avem deasupra capului... Ori de a ne înfige rădăcinile într-un loc cu pământ mai gras, așa cum frumos spui, unde apa rămâne mai mult iar verdele își păstrează cu mai puțin efort/ strălucirea! Numai cei care visează construiesc, iar ascensiunea se află în vraja și misterul viselor clădite în lumea spiritului. Poemul tău, Dan, este simbolul unui mugure, tinzând către îmbobocire pentru a-și desface evantaiul petalelor aureolat în roua devenirii sale sublime spre a se face floare. Sau a unui izvor cristalin eliberat din temnița muntelui, care în lungu-i periplu își adună apele, devenind fluviu. E o sferă înaripată, care începe cu sine şi se sfârşeşte cu sine, o nesfârşită tindere spre naştere... E visul spre desăvârșire. E dorința de atingere a idealului. În iubire. În poezie. În cunoaștere. În viață. Și cum să nu te simți mai bogat decât Solomon când vezi că ai atins acel cer pe care până ieri doar îl priveai? Îți doresc zbor cât mai înalt! Ai toate șansele. Cărțile te aud. :)

Cu drag!

[Monica Pester]

Vezi tu, Poete, - în spatele casei -  este încă un mare mister pentru noi. 

Este profunzimea sinelui pe care nu o explorăm niciodată îndeajuns.

Este miracolul pe care, credem că îl atingem cu mâna dar care, bogat sau sărac, îl uitam, doar ca să trecem repede la alte experiențe surprinzătoare care ne așteaptă.

Viața este o uimire perpetuă și ne oferă o gamă atât de largă de tablouri gata să se lase descifrate...

Oh, de-am avea și Timp...

[petrut dan]

domnule Valeriu Anghel, mulțumesc, onorat de reacția dvs, respect!

[Valeriu Anghel]

Excelent! Bravo!