„Doar infinitul doreşte să treacă
Dincolo de hotarele sale!”
Ţi-ai zis
Când murmurai necuprinsul
Şi puteai să fii infinit
„Compătimesc aceste flori de toamnă târzie”
Ţi-ai zis când ningea
Şi apa era clocită în vază
Când florile-şi prelungeau agonia
Iar tu puteai fi o fântână
„Mi-e silă de prostituatele fardate”
Ţi-ai zis
Când erai prizonierul
Convenţiei
Şi-aveai iarba fiarelor în tine
„Îndoiala e…”
Dar ţi-ai zis că această întrebare
Nu trebuie pusă
Cât timp nu accepţi
Sensul Golgotei.
Adaugă un comentariu
Îmbrățișări, Elena.
"Îndoiala e..." / dar ţi-ai zis că această întrebare / nu trebuie pusă / Cât timp nu accepţi / Sensul Golgotei."
Multă profunzime ! Felicitări!!
Te îmbrățișez, Gina.
Iris, Draga mea, Lisia, e bine și așa, decât deloc... :)
(Trăiască copy-paste!) :))
Augusta, pentru o milionime de secundă, am vrut să-ți dau dreptate. :)
Iris, e bine și așa, decât deloc... :)
și iarba fiarelor face reverență în fața poeziei tale:)
prețuire, prețuire, prețuire!
Superb, dar această strofă e de-a dreptul remarcabilă:
„Compătimesc aceste flori de toamnă târzie”
Ţi-ai zis când ningea
Şi apa era clocită în vază
Când florile-şi prelungeau agonia
Iar tu puteai fi o fântână
Admirație,
Observ acelaşi lucru în poezie ca şi în proză - provocarea la nivel psihologic. Încep să cred că pentru tine psihologia e ca o femeie frumoasă, îţi place să-i plimbi degetele prin păr şi să laşi finalul într-un semn de întrebare...
Melania, înseamnă că versul meu e viu.
Mulțumesc pentru popas.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE