Casa Verde

[Elena Şerban]

Locuim pe o planetă mare, cât un infinit,

De aceea ochii noştri încă nu s-au întâlnit

Să se-amestece în irişi, să se zbată geană-n geană,

Să le fie doar o pleoapă şi o singură sprânceană,

Să ne-mpiedicăm de buze, în auz cu-aceeaşi gamă,

Să ne plouă în sinapse până ura se destramă.

 

Locuim atât de-aproape, la o creagă-aruncătură

Şi cu toate astea, totuşi, nu e loc de legătură.

Acum mi-am luat un pictor să îmi deseneze-o casă

Unde numai aşternutul te cheamă şi nu te lasă

Vinului bălai sau roşu, împlinit, care te pierde,

Hai mai bine să-ţi arăt mica noastră Casă Verde!

 

Casa Verde e-n oraşul desfrunzirilor din noi

Vino să dansăm pe clape, puf de păpădii sub ploi,

Vino să culegem norii sub umbrele de mătase,

Vino să-ţi aud bătaia inimii cu două case,

Una mie, una ţie, de-mpărţindu-ne în zori,

Haide, vino, până visul nu îmi moare, să nu-mi mori!

[Sofia Sincă]

Mult simplistă... poezie de copii.

Dragă Emilia nu mai ataşa poze, versurilor. Scrie de fapt şi în regulament, ele îngreunează mersul site-ului. Şi apoi eu consider că o poezie bine făcută, bine gândită nu are nevoie şi de o ilustrată, chiar dacă a fost muza ei. Pe aceasta am şters-o eu.

noştrii -noştri

[chindea maria elena]

Nici nu ne dăm seama că nici măcar o respiraţie nu ne desparte de fericire... de beatitudine! Şi de câte ori ne-o refuzăm... Dar şi când o vedem....Cu drag, Gerra!