Carapace de lut

[Mariana Suciu]

Mâini aspre prăvălesc al tăcerilor munte
în ecoul poemelor, inimi frânte și seci
suspendate-n candoarea cuvintelor rupte, 
răsădesc flori-de-colț pe abrupte poteci.

Iubirea e scribul care umblă prin sânge,
cu fiece pas se-adâncește-n idei,
abisuri de gând le răzbate și curge 
pe făgașul ce-ntoarce din drum semizei

ce își poartă coroana pe frunți răscolite
de patimi (durerea e freamăt, niciodată știut);
gratii reci de cinism, fortărețe-mpietrite
ei le-așează pe-apusuri, pe ochi calzi fără scut.

Pretutindeni tenebre sting destine fragile,
impregnate-n exiluri - carapace de lut
protejează eternul în cuvinte subtile;
nepăsarea-i doar masca unui dor neștiut.

Adevăru-i măsura, caldul picur de ploaie
cu suflet furtună sub zidire de vânt,
ofrandă pe-altarul construit pe o foaie,
talisman de iubire transformat într-un cânt.

[Sofia Sincă]

Versurile au o muzicalitate dulce-amăruie meditativă și poartă cu ele iubirea în lumi singuratice, într-o eră de artă celestă. Profunde în înțeles, muzicale în compoziție, corect construite.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Adevăru-i măsura, caldul picur de ploaie
cu suflet furtună sub zidire de vânt,
ofrandă pe-altarul construit pe o foaie,
talisman de iubire transformat într-un cânt.

Felicitări, Mariana, pentru întregul text!