Căpitanul orb

[Ionel Mony Constantin]

Căpitanul orb

Soldaţii îşi urmează căpitanul orb,
Au multe piedici de trecut spre casă,
Dar căpitanul încă nu e mort,
Păşeşte şovăind şi nu se lasă

Ei merg de parcă sunt stafii,
Mărşăluind tăcuti către osândă,
Bolnavi, flămânzi, ca nişte zombii vii,
Ce  mai visează încă la  izbândă

Pe căpitanu-acesta il urmează ei
El nu mai vede drumul, ci doar vise,
Şi trage-n soartă numai cu idei,
Rătăcitor sub stele interzise

Le spune, nu contează calea, ci consemnul.
În luptă nu e “ce”, e numai ,,cum’’,
Important nu-i glonţul ci îndemnul
Chiar de eşti secerat pe drum.

Cu ochi stinşi, orbecăie-nainte,
Cu trupa făcând paşii apăsat
Le arată calea numai prin cuvinte,
Cum să-şi  urmeze drumul de soldat…

Inspirată din poezia cu acelaşi titlu de Dan Raul Ionescu

[Ionel Mony Constantin]

Inspirată din poezia cu acelaşi titlu de Dan Raul Ionescu trimisa mie la
21mai 2015, Modificarile sunt făcute de mine ulterior datei de 25 sept 2016 cu acordul autorului

[Vasilisia Lazăr]

Nici eu nu cunosc poezia originală și nici nu am găsit-o. Era bine dacă ați fi pus-o și pe ea în postare, înainte sau după. E impresionant mesajul și registrul în care e scrisă a dumneavoastră. Sunt într-adevăr niște ruperi de ritm.

[Valeria Merca]

Mi-a plăcut mult! Am trecut peste câteva ruperi de ritm. :) Se pot drege, fiindcă poetul e încă vivace!

[Mihai Katin]

metaforic  acest  drum  al  soldaților  plasați  în planul  ideilor  folosite în războiul  sortii este mai  mult decât  interesant pentru  ca  relaționarea noastră umana nu  este una meditativa ci la un nivel  conflictual  temperat   de educație,cultura ,etc...

cu  prețuire!

[Sofia Sincă]

Frumos și mai ales instructiv pentru soldați și nu numai. Din fericire, nu prea mai sunt valabile ordinele cu ochii închiși. Și e bine că e așa. Eu sunt pacifistă.

Am citit cu plăcere,

Spfi