Cânt de nuntă

[Marius Gîrniță]

 

Știu, va veni o vreme
când voi spune
cu poftă și dorință de păcat:
adio, fără margini,
fără nume,
adio, vieții mele de damnat.
Tu știi că prin zăpezi
hălăduiesc jivine?
Cu inima în palme
m-am răzbunat pe ger,
mai pot iubi cu patimă
și visuri,
mai pot muri
în dorul meu nebun.
Mai ard mirosurile florilor
în suflet
și soarele îl simt
tot cald și bun,
la nunta verii
încă sunt meseanul
ce cupa vieții mele
o închin.
Voi da eu totul
până vine gerul,
nu e prea mult
ce am putut s-adun
iubire, visuri și poeme
le dăruiesc pe toate
acestei lumi.
În rest
este doar viața mea,
foc și cenușă pe cale,
răspândit în trăiri
și-ntâmplări,
vor trăi în poemele mele.
Nici nu știu
dacă totu-i doar vis,
nici nu știu
dacă timpul aleargă.
Voi cânta
până când am să pot,
voi cânta
pentru viața întreagă.

[Ion Lazăr da Coza]

Şi câtă dorinţă de viaţă în acest... testament.

da Coza

[Sofia Sincă]

Şi ce dacă sună a testament, Marius?

Arghezi a scris ''Testament'' şi se studiază în licee.

[Sofia Sincă]

Sună a testament, Marius, dar sună bine.

Toată poezia este o flacără, trăirea prin poezie este mirifică, desigur.

Aş avea o remarcă: ultimele patru versuri mi se par prea simpliste, nişte truisme pe lângă restul. 

Dar asta este doar părerea mea.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!