viitorul  îşi va aminti

de fumul ca de ţigară a trupurilor noastre

răsucite în aer

într-o îmbrăţişare sfioasă

precum îmbrăţişarea dintre miel şi lup

din care rezultă o mică învăţătură

care circulă printre oile Domnului

în fiecare primăvară

eu trebuind să tăinuiesc în pântecul sinelui

bobul de mărgăritar

 

întrebarea pe care mi-o pun este următoarea

cât voi putea rezista cu bobul de mărgăritar

în pântecul sinelui

fără să mă caute păsările şi animalele de pradă

pentru a-mi sfâşâia dantelele certitudinii

moment în care nimeni nu mi-ar putea lua apărarea

toţi ar spune aşa-i trebuie

dacă tăinuieşte un bob de mărgăritar

în sinele său

 

râvnesc la experienţa ta de tânăr soldat

sosit de dincolo de timp

cu gamela atârnând de gât

cu cei trei îngeri (roşu galben şi albastru)

aşezaţi în steagul pe care-l arborează inima ta

îmi aduci o veste bună şi una rea

vestea bună e că lupul care ne-a urmărit

a fost împuşcat

tocmai când voia să treacă podul cuvintelor

să le atace geneza

vestea rea e că nu mai există gloanţe

pentru lupii ce vor veni din viitor

riscul expulzării bobului de mărgăritar

din placenta sinelui fiind prea mare

şi fără brazi care să îl ascundă

după lemnul sfânt

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 7, 2015 la 7:00pm

Mulşumesc, Corina Militaru!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Octombrie 7, 2015 la 11:05am

Foarte frumos, Ana! :)

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 7, 2015 la 7:14am

alexandru bolache, mulţumesc pentru lectură.

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 7, 2015 la 7:12am

Mihaela Suciu, încântată de trecere, mulţumesc!!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 7, 2015 la 7:11am

Mihaela Chitic, mă bucură lectura ta, mulţumesc!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 6, 2015 la 6:40pm

Adelaide, încântată!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 6, 2015 la 6:07am

Vasile Burduşa, mulţumiri!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 5, 2015 la 10:49pm

Gina, sunt deosebit de încântată de popasul tău, mulţumesc!

 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 5, 2015 la 8:37pm

Am citit, ca de fiecare dată, cu deosebită plăcere, poeta mea dragă!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Octombrie 5, 2015 la 8:02pm

Angi, mulţumesc de popas!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Alina Ilie şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a lui Alina Ilie
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcală cel veșnic a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Păcală cel veșnic a lui Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La cârmă a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La cârmă a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viespoiul Cabotin a utilizatorului Burtea Corina-Elena
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întâia elegie cosmică a utilizatorului IOAN stoian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Întâia elegie cosmică a lui IOAN stoian
cu 9 ore în urmă
Alina Ilie şi-a actualizat profilul
ieri
Postare de log efectuată de Alina Ilie
ieri
Postare de log efectuată de bolache alexandru
ieri
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pulsul timpului a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Viespoiul Cabotin a lui Burtea Corina-Elena
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Condiția umană la consult a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecarea viespii a utilizatorului Burtea Corina-Elena
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog A fost doar un vis... a lui Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog …și măcar cu o șoaptă, a lui Maria Mitea
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Noul Pământ a lui Monica Pester
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor