nu știu cine sunt
sau ce înseamnă asta
trebuie să te trezești
în mine e o voce
frumoasă
cristalină
de femeie
(ce este o femeie)
te cheamă Vică îmi spune
și este timpul
eu o ascult
am ochii mari
cât două ferestre
nu se schimbă nimic
Vică
Vică
oare ce înseamnă
camerele sunt goale
miros a tristețe
eu la fel
deschid
închid uși
prea multe
în ultima e o flacără
rafturi și cutii mici
milioane
te cheamă Vică
repetă femeia din mine
(oare unde stă ascunsă
poate în stomac
sau în inimă)
ești doar incineratorul
e timpul să arzi amintirile
și ești tare prost Vică
îmi revin
străbat camerele lungi
și ascult amintirile
dacă mai respiră
unele agonizează
le dau apă
(constat că sunt milos)
ce caut aici
încep să ard amintiri după amintiri
azilul meu e neîncăpător
unele
cred că sunt încă vii
dar nu vor să recunoască
cenușa puțină
o împachetez în cutiile mici
pe categorii
dragoste/ură/minciună/trădare/
dor/lașitate/copilărie/suferință
mă pricep dar cad frânt
ajunge pentru azi Vică
culcă-te acum
apropo
îți amintești cât de mult
ne-am iubit?
Adaugă un comentariu
multumesc, prieteni!
Vică ăsta își revine, greu dar sigur, dintr-o comoție cerebrală. Sănătate! (Din ce pot unii, dom'le, să facă poezii... și încă bune!)
da Coza
Da, mi-a plăcut emoția degajată. Vică ar da să ardă amintiri, dar ce te faci când amintirile nu se lasă arse?!
superb, Vică!
în cutiile alea mici ard toate clipele de pe templul inimii și, Doamne, ce flăcări zgârie cerul! cenușa e multicoloră, un fel de explozie intensă:)
admirație!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE