azilul de amintiri

[paparuz adrian]

 

 

nu știu cine sunt

sau ce înseamnă asta

 

trebuie să te trezești

în mine e o voce

frumoasă

cristalină

 de femeie

(ce este o femeie)

 

te cheamă Vică îmi spune

și este timpul

eu o ascult

am ochii mari

cât două ferestre

nu se schimbă nimic

 

Vică

Vică

oare ce înseamnă

 

camerele sunt goale

miros a tristețe

eu la fel

deschid

închid uși

prea multe

 

în ultima e o flacără

rafturi și cutii mici

milioane

 

te cheamă Vică

repetă femeia din mine

(oare unde stă ascunsă

poate în stomac

sau în inimă)

 

ești doar incineratorul

 

e timpul să arzi amintirile

și ești tare prost Vică

 

îmi revin

străbat camerele lungi

și ascult amintirile

dacă mai respiră

 

unele agonizează

le dau apă

(constat că sunt milos)

 

ce caut aici

 

încep să ard amintiri după amintiri

azilul meu e neîncăpător

unele

 cred că sunt încă vii

dar nu vor să recunoască

 

cenușa puțină

o împachetez în cutiile mici

pe categorii

 

dragoste/ură/minciună/trădare/

dor/lașitate/copilărie/suferință

 

mă pricep dar cad frânt

 

ajunge pentru azi Vică

culcă-te acum

 

apropo

îți  amintești cât de mult

ne-am iubit?

 

 

 

 

 

 

 

[paparuz adrian]

multumesc, prieteni!

[Ion Lazăr da Coza]

Vică ăsta își revine, greu dar sigur, dintr-o comoție cerebrală. Sănătate! (Din ce pot unii, dom'le, să facă poezii... și încă bune!)

da Coza

[Mihaela Roxana Boboc]

Da, mi-a plăcut emoția degajată. Vică ar da să ardă amintiri, dar ce te faci când amintirile nu se lasă arse?!

[gina zaharia]

superb, Vică!

în cutiile alea mici ard toate clipele de pe templul inimii și, Doamne, ce flăcări zgârie cerul! cenușa e multicoloră, un fel de explozie intensă:)

admirație!